Locuitorii evacuaţi din cauza incendiului violent izbucnit sâmbătă pe insula turistică spaniolă Gran Canaria au început să se întoarcă marţi seara la casele lor, în timp ce pompierii au progresat în lupta împotriva flăcărilor, fără ca incendiul să fie încă în totalitate sub control, relatează miercuri AFP.
Autorităţile spaniole şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu o "dramă ecologică" care s-ar putea produce în două rezervaţii protejate ale insulei ca urmare a incendiului izbucnit sâmbătă, de o forţă rar întâlnită, cu flăcări care ating în unele locuri 50 de metri înălţime.
"Gradul de gravitate pe care îl aşteptam iniţial este mult mai mic, este o veste foarte bună", a declarat Federico Grillo, şeful serviciilor de urgenţă de pe insulă, care a precizat că "avem tot ceea ce este necesar pentru a putea stinge incendiul".
Incendiul, al treilea în zece zile pe insulă, se afla marţi seara în "faza de stabilizare", însă nu este considerat ca fiind total sub control, a declarat preşedintele guvernului regional, Angel Victor Torres.
Conform celei mai recente evaluări, flăcările au cuprins 10.000 de hectare.
O parte dintre persoanele evacuate au primit autorizaţia să se întoarcă la casele lor, a precizat Torres.
Incendiul nu a făcut nicio victimă.
Turismul, motorul economic al arhipelagului situat în Atlantic, nu a avut de suferit în urma incendiului, au dat asigurări autorităţile: cea mai mare parte a turiştilor se află în zonele de plajă ale insulei, a doua cea mai frecventată din arhipelagul Canarelor, mai degrabă decât în zona centrală a insulei.
Parcul Natural Tamadaba, o pădure de pini printre cele mai sălbatice din regiune, a fost mai puţin afectat decât se temeau iniţial autorităţile.
"Există zone afectate de incendiul de mare intensitate, însă majoritatea au ars doar la suprafaţă", a spus Federico Grillo.