x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Începe faza a doua a anchetei privind destituirea președintelui Trump

Începe faza a doua a anchetei privind destituirea președintelui Trump

04 Dec 2019   •   12:26
Începe faza a doua a anchetei privind destituirea președintelui Trump

A doua fază a anchetei pentru destituire împotriva preşedintelui american Donald Trump începe astăzi în Comisia Juridică din Camera Reprezentanţilor, congresmenii urmând să consulte public specialişti în legătură cu cadrul constituţional pentru paşii de urmat.

Comisia de Informaţii din Camera Reprezentanţilor controlată de democraţi a încheiat prima fază cu un raport de 300 de pagini. Raportul a fost adoptat strict prin voturile democraţilor, republicanii sprijinindu-l ferm pe Trump.

Liderul de la Casa Albă este acuzat de abuz de putere pentru că, împreună cu cercul său de apropiaţi, a desfăşurat o "campanie de presiuni" pentru a obliga Ucraina să îl ancheteze pe rivalul său politic democrat Joe Biden, înaintea alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

Trump ar fi condiţionat o întâlnire la Casa Albă cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi un ajutor de aproape 400 de milioane de dolari de un anunţ al Ucrainei privind deschiderea unei investigaţii de corupţie împotriva lui Biden.

"Dovezile privind proasta conducere a preşedintelui sunt copleşitoare, la fel şi dovezile privind obstrucţionarea Congresului", acuză democraţii în raport, care se bazează în mare parte pe mărturii ale unor oficiali guvernamentali de top.

"Preşedintele a pus interesele politice personale deasupra intereselor naţionale ale SUA, a încercat să submineze integritatea procesului electoral prezidenţial din SUA şi a pus în pericol securitatea naţională", se mai arată în raport.

Casa Albă a denunţat acest proces ca fiind un "simulacru". Un raport realizat de republicani denunţă întreaga anchetă pentru destituire, acuzând faptul că investigaţiile împotriva preşedintelui sunt făcute de "birocraţi nealeşi".

Echipa de avocaţi a lui Trump nu va participa la audiere, consilierii săi spunând că nu vor să legitimeze acest proces. El îi acuză pe democraţi că încearcă să îl destituie din prima zi a preşedinţiei sale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump