Incinerarea în lume. În Europa, o treime dintre decedaţi sunt incineraţi

În zilele noastre, în Europa, o treime dintre decedaţi sunt incineraţi. În SUA, procentul se ridică spre 40%, în timp ce în Asia, în funcţie de religia decedaţilor, procentul depăşeşte 90%, explică feuerbestattung-so.de.

Cremaţiunea este foarte practicată în Japonia (99,8% dintre decedaţi) , precum şi în Hong Kong (86%). În SUA, proporţia este de 32%.

În mai multe ţări europene, incinerarea a devenit din ce în ce mai populară, procentele fiind foarte ridicate:
■ Elveţia (78,8% în 2005, 89% în 2010)
■ Marea Britanie (70% în 2010)
■ Republica Cehă (78,4%)
■ Danemarca (73,8%)

În ţările catolice, însă, ea este mai rar întâlnită:
■ Italia (8,5%)
■ Spania (19,3%)
■ Belgia, unde capătă teren (42,2%)

În ţările partajate confesional, ea oscilează în jurul a 50% (Olanda 51,7%). În Norvegia, acest procent este de 34% şi în Finlanda de 33,7%. În oraşe, aceste procente sunt mai mari decât în provincie (50% la Paris, 70% la Bruxelles, 95% la Copenhaga, de exemplu).

Majoritatea francezilor preferă să fie incineraţi
O largă majoritate a populaţiei franceze îşi doreşte după moarte incinerarea (60% se pronunţă în favoarea acestei practici), doar 40% fiind pentru înhumare (înmormântare), rezultă dintr-un sondaj dat publicităţii în octombrie anul trecut în această ţară. Sondajul constată, de asemenea, “un clivaj politic” în privinţa acestei practici: în timp ce majoritatea covârşitoare a simpatizanţilor stângii preferă să fie incineraţi (71%), simpatizanţii dreptei preferă înmormântarea (50%). Locuitorii din provinciei preferă înmormântarea (48%, faţă de 40%, câţi se pronunţă pentru incinerare), mai rezultă din respectivul sondaj de opinie.

Istoric
Prima persoană importantă din istoria Germaniei care a optat pentru incinerare a fost Friedrich al II-lea la data 27.02.1741. Înaintea unei lupte el anunţat că, “în cazul în care voi muri, corpul meu să fie ars după modelul roman şi urna cu cenuşa mea să fie depusă la Rheinsberg”. În 1797, “Consiliul celor 500” a decis introducerea incinerării facultative, iar “Institut de France” a promis o analiză ştiinţifică a incinerării. Urmarea acestui succes s-a pus în aplicare în 1800, când Franţa a permis oficial incinerările. La data de 21.11.1849, Jakob Grimm a ţinut un discurs memorabil în centrul Berlinului despre “incinerarea cadavrelor”.

Directive privind incinerarea
În 1876, la Dresda primul congres european destinat înhumărilor a elaborat primele directive în privinţa “incinerării corpurilor umane într-o manieră decentă”. În 1886, Biserica Catolică a interzis incinerarea morţilor şi a întărit legea în 1892 cu ameninţarea de excomunicare. Primul crematoriu din Germania a apărut în 1878 în localitatea Gotha. Numărul lor a crescut rapid, la 43, în 1914, la 70, în 1924.

În anul 1914, doar 10.000 de oameni au ales incinerarea. Numărul lor s-a triplat până în 1924, şi a atins 76.000 în 1936. Prima lege germană care reglementează incinerarea a fost dată publicităţii la data de 15.05.1934. Legea pune semnul de egalitate între înmormântare şi incinerare. Ea a fost pusă în aplicare la data de 10.08.1938, însă a fost contestată rapid, pe motiv că astfel s-ar acoperi eventuale delicte, inclusiv crime. Astfel legea a fost înăsprită, incinerarea fiind interzisă în cazul în care cadavrul nu era însoţit de un act despre cauza decesului. În anul 1962, Biserica Catolică a cedat şi Papa Ioan al XXIII-lea a acceptat incinerarea: “Cremaţiunile nu mai sunt interzise.” În acest moment, în Germania sunt 116 crematorii în 114 oraşe diferite, iar numărul lor este în continuă creştere.

Cel mai modern crematoriu
Crematoriul din Traunstein, localitate germană aflată între Salzburg (Austria) şi Munchen (Germania), este considerat cel mai modern din Europa. Reprezentantul ei a acceptat să răspundă deschis întrebărilor. “Evident că incinerarea este precedată de o ceremonie. În funcţie de apartenenţa religioasă a decedatului, înainte de incinerare are loc o slujbă religioasă de rămas-bun. Ceremonia de incinerare are loc conform dorinţei decedatului şi a rudelor îndurerate, cu condiţia să nu lezăm sensibilitatea opiniei publice. Familia, rudele şi prietenii apropiaţi pot asista la incinerare. Dacă luăm în considerare costurile unui loc de veci şi întreţinerea lui pe termen lung, atunci incinerarea este soluţia mai ieftină. În ceea ce priveşte urnele cu cenuşă, legea germană obligă familia ca urna să fie depusă într-un cimitir sau cenuşa să fie aruncată în mare. În Germania s-au construit cimitire speciale pentru depunerea de urne cu cenuşă. S-a ajuns chiar la cripte pentru urnele tuturor membrilor din familie. Uneori familiile aleg un spaţiu cu inscripţie anonimă pentru urne. În cazul în care cenuşa va fi împrăştiată pe mare, există un ritual. Familia aflată pe vapor alege un punct anume pe mare, apoi urna este predată căpitanului. Vaporul opreşte în punctul marcat, căpitanul ţine un discurs de rămas-bun şi împrăştie cenuşa în mare. În funcţie de solicitare, un membru al familiei poate să rostească câteva cuvinte în memoria decedatului sau pe vapor răsună o melodie aleasă de familie. Apoi, vaporul se învârte de câteva ori în jurul zonei în care a fost împrăştiată cenuşa, iar membrii familiei marchează punctul cu flori”, a explicat reprezentatul crematoriului din Traunstein.