x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe INCREDIBIL! O mamă a reuşit să descopere că fiul ei are cancer, dintr-o fotografie!

INCREDIBIL! O mamă a reuşit să descopere că fiul ei are cancer, dintr-o fotografie!

11 Mai 2015   •   10:41
INCREDIBIL! O mamă a reuşit să descopere că fiul ei are cancer, dintr-o fotografie!
Sursa foto: wrex.com

Julie Fitzgerald, mamă din oraşul Rockford, statul Illinois, SUA, a făcut descoperirea vieţii sale! O simplă fotografie şi nişte informaţii de pe Internet au schimbat soarta familiei, dar mai ales a copilului sau, în vârstă de doar doi ani!

Ea a descoperit că micuţul suferă de cancer datorită unei simple fotografii. A observat, la un moment dat, că fiul ei avea ceva ciudat la unul dintre ochişori, mai ales când îl privea în lumină, scrie wrex.com.


wrex.com

wrex.com

A făcut şi o fotografie, a căutat informații pe Internet şi i-a spus, speriată, soţului eu la ce conluzie a ajuns. Forografia a îngrozit-o pe femeie, pentru că unul dintre ochi era complet alb, în loc ss ă fie roşu, iar ulterior s-a dovedit ulterior că aveau cancer. Ea a găsit un caz asemănător, pe Internet.

Citește și S-a vindecat MIRACULOS de cea mai cumplită boală. Află cum A ÎNVINS CANCERUL


wrex.com

"Întreaga lui pupilă era albă și atunci am știut. Am mers la un specialist și ne-a spus că 75% din suprafața ochiului era acoperită cu tumori și trebuie operat. Dacă nu ne-am fi dus atunci, se puteau extinde în creier și în sânge", a povestit Julie Fitzgerald.

×
Subiecte în articol: copil cancer fotografie julie fitzgerald sua