Ministrul român de Externe se află în Israel şi în teritoriile palestiniene, într-o vizită oficială între 19 şi 22 februarie.
CIOROIANU, ÎN TURNEU. Ministrul român de Externe se află în Israel şi în teritoriile palestiniene, într-o vizită oficială între 19 şi 22 februarie. În Israel, Cioroianu a avut mai multe întâlniri oficiale, inclusiv cu premierul Ehud Olmert şi cu preşedinta Legislativului israelian, Dalia Yitzik, dar a ratat o întrevedere cu preşedintele Shimon Peres, care a fost nevoit să-şi anuleze o parte din întâlnirile din agendă din cauza unei gripe. Cioroianu a anunţat că preşedintele Băsescu va efectua anul acesta o vizită în Israel, cel mai probabil la sfârşitul lui octombrie. La Ramallah, Cioroianu şi preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmmoud Abbas, au evocat perioada anilor ’70, când România juca rolul de mediator între Israel şi arabi. Şeful diplomaţiei române i-a transmis preşedintelui palestinian intenţia României de a relua un rol mai activ în relaţia cu statele arabe.
CEL MAI PUTERNIC SEISM. Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade, cel mai puternic din istoria Norvegiei, a fost resimţit în noaptea de miercuri spre joi în oraşul Longyearbyen, din Arhipelagul Svalbard (Oceanul Arctic). Potrivit Institutului de cercetare seismologică Norsar, seismul s-a produs în larg, la circa zece kilometri adâncime.
SATELIT DOBORÅT. Marina militară americană a doborât satelitul de spionaj care s-a defectat în 2006 şi se afla de mai multe săptămâni pe orbita Pământului. Satelitul cât un autobuz “a fost spart” în bucăţi de mărimea unor mingii cu o rachetă tactică modificată SM-3, lansată de pe crucişătorul USS Lake Erie, la 247 de kilometri deasupra Oceanului Pacific. Washingtonul a decis să ia această măsură pentru că satelitul avea rezervorul plin cu hidrazină, un combustibil extrem de toxic.
ZBORURI CIA ÎN MAREA BRITANIE. Ministrul de Externe britanic, David Miliband, a declarat ieri în Parlament că două curse CIA cu prizonieri la bord au aterizat pe teritoriu britanic în 2002. Anul trecut, autorităţile britanice anunţau exact contrariul.
“HITLERUL JAPONEZ”. Agenţia de presă nord-coreeană KCNA l-a comparat pe edilul oraşului Tokyo, Ishihara Shintaro, cu Hitler, după ce el le-a reproşat recent japonezilor că-şi pierd identitatea naţională, fiind tot mai colonizaţi de Statele Unite. Ishihara “este pătruns până la os de militarismul ce a dus Japonia la distrugere secolul trecut. De aceea neagă istoria criminală a Japoniei şi face tot ce poate pentru ca ea să se repete”, susţine KCNA, condamnând “dorinţa de agresiune” a primarului.