x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

16 Sep 2006   •   00:00

PIERDERE - A murit Oriana Fallaci

Celebra ziarista italiana Oriana Fallaci (foto), in varsta de 77 de ani, a decedat, in urma unei lungi suferinte. Ziarista, fost reporter de razboi, Oriana a avut prilejul de a-i intalni si intervieva pe mai toti marii planetei, precum Yasser Arafat, Golda Meir, Indira Ghandi si Deng Xiaoping. Cartea sa, "Furia si orgoliul", publicata in 2002, a provocat scandal. Cartea, scrisa sub imperiul socului provocat de atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA, a fost cea mai vanduta in 2002 in Italia. Textul, denuntat drept antimusulman, a declansat polemici si chiar probleme cu justitia pentru autoare.

ZBORURILE CIA - Romania, amintita iar in scandal

Ministrul de Externe spaniol, Miguel Angel Moratinos, a sugerat comisiei de ancheta a Parlamentului European care investigheaza presupusele zboruri CIA de pe teritoriul UE ca in cazul in care implicarea Romaniei in acest scandal se va dovedi, acest lucru sa fie luat in calcul cu privire la primirea ei in UE, relateaza cotidianul El Pais. Moratinos a mai spus ca, in prezent, guvernul sau verifica un zbor suspect de acum doi ani care a facut o escala in Spania si apoi ar fi decolat spre Romania. (M.T.)

GERMANIA - Sanctionarea Iranului, o belea

Introducerea unor sanctiuni impotriva Iranului in legatura cu programul nuclear pe care il dezvolta ar putea afecta cresterea economica germana, prognozata deja sa incetineasca anul viitor, apreciaza asociatia germana a comerciantilor si a exportatorilor. Daca Iranul va fi sanctionat, principala consecinta pe care o va suporta Germania pe termen mediu si lung va fi pierderea unei piete importante de export in favoarea concurentilor asiatici, in special a celor din China si India.

HAVANA - Fidel, in camasa de noapte

Presedintele cubanez, Fidel Castro, l-a primit pe secretarul-general ONU, Kofi Annan, in salonul in care este tratat in urma unei interventii chirurgicale. Liderul cubanez, in camasa de noapte in fotografia in care ii strange mana lui Kofi Annan, l-a primit pe secretarul-general ONU la putin timp dupa sosirea acestuia la Havana, unde este invitat la summitul Miscarii statelor nealiniate.

ISRAEL - Inca o acuzatie pentru presedinte

Presedintele israelian, Moshe Katsav, a fost interogat de politie pentru a cincea oara in cazul acuzatiilor de hartuire sexuala, dar si a altor infractiuni, printre care se numara si interceptarea ilegala a convorbirilor telefonice. Echipa de ancheta l-a interogat timp de sase ore pe presedintele israelian, acesta continuand sa sustina ca fosta sa angajata care a declansat scandalul a incercat sa-l santajeze. In timpul interogatoriului, Katsav s-a confruntat pentru prima data cu acuzatii de frauda, incalcarea prerogativelor si interceptarea ilegala a convorbirilor telefonice.
×
Subiecte în articol: externe