x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

23 Iun 2008   •   00:00

23 iunie 2008



NAUFRAGIU. Feribotul filipinez MV Prinţesa Stelelor, care avea peste 700 de persoane la bord, s-a scufundat sîmbătă, în timpul unui ciclon. Echipele de salvare încearcau ieri să dea de urma sutelor de dispăruţi, în speranţa că printre ei s-ar putea afla supravieţuitori. Trei dintre aceştia fuseseră găsiţi în satele din apropiere. Feribiotul s-a scufundat la 3 kilometri depărtare de Insula Sibuyan, din centru arhipelagului filipinez.

INAPŢI. Unul din zece soldaţi britanici este, în prezent, catalogat drept inapt pentru operaţiuni, cel mai mare număr, începînd din 2003, o dată cu debutul războiului din Irak, potrivit datelor Ministerului Apărării. Informaţiile Ministerul Apărării au fost dezvăluite la cîteva zile după ce premierul a extins misiunea britanică în Afganistan, trimiţînd acolo alţi 230 de militari. Patrick Mercer, conservator şi fost comandant de infanterie, consideră că de vină sînt operaţiunile neîntrerupte, care diminuează rezistenţa trupelor.

CRITICI. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a criticat "sloganurile populiste" ale anumitor lideri europeni care, în opinia sa, critică Bruxelles-ul "de luni pînă sîmbătă", iar "duminica" le cer cetăţenilor lor să voteze pentru Europa. El i-a criticat de asemenea pe cei care acuză un "deficit democratic" al instituţiilor europene.

×
Subiecte în articol: externe