x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

01 Sep 2006   •   00:00
ANIVERSARE. Basarabenii au sarbatorit ieri Ziua Limbii Romane, aniversand momentul cand, cu 17 ani in urma, s-a obtinut revenirea la grafia latina si proclamarea limbii romane ca limba de stat. In ajunul acestei zile, organizatia radicala de tineret "Proriv" din Tiraspol a lansat pe Nistru o pluta cu stema si cu drapelul Republicii Moldova, pe care le-au stropit cu benzina si le-au dat foc. Indivizii scandau "Adio, Moldova!", "Da - independentei Transnistriei!" si "Da Uniunii Rusia-Transnistria!". (Vitalie Calugareanu, Chisinau)

VROIA AZIL. Un barbat inarmat a pus ieri pe jar Ambasada Marii Britanii din Tel Aviv, dupa ce a patruns in sediul diplomatic cu intentia de a se sinucide, in cazul in care nu va primi azil politic, relateaza AFP. Seful politiei din Tel Aviv a declarat ca barbatul, de origine palestiniana, este un fost informator al serviciilor de securitate israeliene, care doreste sa plece in Regatul Unit. Tanarul sustinea ca va fi ucis daca se intoarce la Ramallah, pentru ca a colaborat cu Israelul. Ulterior, barbatul a fost retinut de mai multe comandouri ale politiei israeliene. (M. Toader)

EXPLOZII IN SERIE. Peste 20 de bombe au explodat aproape simultan in mai multe banci comerciale din sudul Thailandei. Dispozitivele, fabricate artizanal, au fost detonate prin intermediul telefoanelor mobile, au provocat moartea a doua persoane si ranirea a aproape 30. "Serviciile secrete ne-au transmis informatii despre iminenta unor atacuri, dar nu ne-am imaginat ca ar avea loc in banci. N-am crezut ca atacatorii pot fi atat de cruzi", a spus un reprezentant al autoritatilor.

VACANTA BATE INTEGRAREA. Parlamentarii bulgari si-au luat o vacanta de doua zile, intr-o perioada in care Uniunea Europeana ii preseaza sa adopte cat mai rapid reformele necesare pentru aderare. Potrivit Novinite.com, Legislativul Bulgariei aprobase anterior amanarea vacantei parlamentare, pentru a accelera procesul de integrare.

×
Subiecte în articol: externe