x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

18 Oct 2008   •   00:00

18 octombrie 2008:Mai multe greve şi mişcări sociale au avut loc în ultimele zile în Kosovo, unde bucuria care a urmat proclamării independentţei a fost înlocuită cu nemulţumirea faţă de condiţiile economice precare



GREVE ÎN KOSOVO
Mai multe greve şi mişcări sociale au avut loc în ultimele zile în Kosovo, unde bucuria care a urmat proclamării independentţei a fost înlocuită cu nemulţumirea faţă de condiţiile economice precare, informează AFP. Un medic având o vechime de 30 de ani câştigă în total 220 de euro. Kosovo este una dintre cele mai sărace zone din Europa, jumătate din populaţia de două milioane de locuitori trăind în sărăcie. Rata şomajului atinge nivelul de 45%-50% din populaţia activă. Economia este dependentă de ajutoarele din străinătate.

HAIDER VENEA DE LA UN CLUB GAY
Presa austriacă face noi dezvăluiri despre circumstanţele morţii politicianului de extremă-dreapta Joerg Haider, care ar fi rulat cu 170 de kilometri pe oră în momentul accidentului, după ce plecase dintr-un club gay, informează site-ul publicaţiei Bild. Potrivit poliţiei, Haider avea o alcoolemie de 1,8 grame la mie în momentul accidentului şi conducea cu 140 de kilometri pe oră. Un ziar din Austria susţine însă că Haider rula cu 170 de kilometri pe oră. Gottfried Kranz, procurorul-şef din Klagenfurt, a confirmat că Haider a vizitat barul "Stadtkramer", considerat un club gay. Nu se ştie cât alcool a consumat Haider în acest club, dar autorităţile au spus că guvernatorului i se oferise posibilitatea să fie transportat acasă de un alt şofer, refuzând însă.

OFICIAL ITALIAN ÎN LEGĂTURĂ CU MAFIA
Subsecretarul italian pentru Economie Nicola Cosentino este acuzat de cinci foşti mafioţi că ar avea legături cu un clan al organizaţiei Camorra, favorizându-i interesele, a afirmat  săptămânalul L’Espresso, citat de AFP. Cinci foşti mafioţi au spus anchetatorilor că Nicola Cosentino a favorizat interesele clanului Casalesi, cel mai influent din cadrul Camorrei, în schimbul asigurării unor servicii. Gaetano Vassalo afirmă în mărturia sa din august că subsecretarul "Cosentino era unul dintre candidaţii clanului". "Cam toată organizaţia s-a ocupat de campania sa", a declarat în 1996 Dario De Simone, unul dintre foştii şefi ai clanului Casalesi. Vineri, premierul Silvio Berlusconi a promis "o luptă nemiloasă" împotriva mafiei, pe care vrea "să o elimine" din sudul ţării, subliniind că "pune la punct o ofensivă".

JAPONEZII VOR SĂ INVESTEASCĂ LA KOZLODUI
Compania japoneză Tokyo Electric Power este interesată să investească în centrala nucleară bulgară de la Kozlodui, informează cotidianul Pari, citat de site-ul Novinite.com. Anunţul a fost făcut când ministrul bulgar al Economiei şi Energiei, Petăr Dimitrov, s-a întâlnit cu oameni de afaceri japonezi. Compania este interesată de redeschiderea Reactoarelor 3 şi 4 şi doreşte să construiască noi reactoare la Kozlodui.

VENEZUELA CUMPĂRĂ TANCURI DIN RUSIA
Şeful comandamentului strategic al operaţiunilor din Venezuela, generalul Jesus Gonzales, a confimat o nouă achiziţie de armament rusesc, consolidând alianţa "fermă şi definitivă" cu Rusia în domeniul asistenţei tehnice şi militare, relatează AFP. În urma unei reuniuni cu o delegaţie condusă de secretarul Consiliului rus de securitate, Nicolai Patruşev, Gonzales a anunţat că vor fi cumpărate "tancuri de tip T-62 (...), tancuri de recunoaştere şi alte modele care ne vor fi propuse". Generalul nu a dezvăluit costul sau numărul blindatelor care vor fi achiziţionate. Exportatorul rus de arme, Rosoboronexport, a precizase că cele două ţări pregătesc un contract pentru vehicule blindate de infanterie de tip BMP-3 şi negocierea vânzării mai multor lansatoare de rachete. Rusia a acordat la sfârşitul lui septembrie Venezuelei un împrumut de aproximativ 682 milioane de euro pentru achiziţionarea de arme.

TEMPLU ÎNCHINAT LUI ISIS ŞI OSIRIS LA MAREA NEAGRĂ
Arheologii au descoperit ruinele unui templu închinat zeilor egipteni Isis şi Osiris la Paleokastro în apropierea localităţii Pomorie (anticul Anhialo), pe coasta bulgară a Mării Negre, potrivit unui articol apărut vineri în Sofia Echo. Templul datează de la mijlocul secolului al II-lea d.H. şi a fost construit pe ruinele unui vechi sanctuar din epoca tracă. Tracii au fost un trib indoeuropean, stabilit pe teritoriul pe care în prezent se află Bulgaria, nordul Greciei, o parte din Macedonia, Moldova, România, estul Serbiei şi nord-vestul Turciei începând cu anul 2000 î.H. şi până în secolul al VI-lea d.H. Străzile vechiului Anhialo au fost şi ele descoperite recent în urma unor săpături arheologice. Arheologii consideră că templul a fost construit în timpul domniei împăratului Antonius Pius (138-161 d.H.), cam în aceeaşi perioadă cu întemeierea oraşului Anhialo. Obiectele descoperite vor fi expuse în muzeul oraşului Pomorie.

MIG PRĂBUŞIT
Un avion de vânătoare de tip MiG-29 din dotarea forţelor aeriene ruse s-a prăbuşit în regiunea Cita, din Siberia, dar pilotul a reuşit să se catapulteze la timp, au anunţat Forţele aeriene ruse, care au suspendat zborurile cu aceste aparate până la noi ordine, a transmis AFP. Conform Statului Major militar din Siberia, o problemă tehnică ar fi la originea accidentului.

×
Subiecte în articol: externe