x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

24 Aug 2006   •   00:00
IMPOTRIVA ROMANILOR. Peste 300 de membri proeminenti ai societatii civile, experti juridici si oficiali au semnat o petitie pentru a cere ca tarilor care au votat impotriva unei rezolutii a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care condamna atacurile Israelului, sa nu li se permita participarea la forta ONU din Liban. Printre aceste tari figureaza si Romania. Petitia reprezentantilor societatii civile libaneze a fost inmanata marti presedintelui, premierului si presedintelui Parlamentului de la Beirut.

MESAJ SPIRITUAL. Presedintele Turkmenistanului, Saparmurat Niazov, a trimis peste 2.000 de exemplare, traduse in 32 de limbi, din opera sa intitulata "Rukhnama" ("Mesaj spiritual", in turkmena) unui numar de 1.222 de biblioteci din peste 160 de tari ale lumii, a anuntat Ministerul turkmen al Culturii. Niazov a promis, recent, ca orice persoana care va citi de trei ori cartea sa "va ajunge direct in Rai".

RASPUNS AMBIGUU. Puterile occidentale analizau ieri propunerea Iranului de a extinde negocierile pentru solutionarea crizei nucleare, dar nu era clar daca raspunsul Teheranului poate duce la evitarea sanctiunilor ONU. Nu exista insa nici un indiciu ca Teheranul a acceptat una dintre solicitarile esentiale ale Consiliului de Securitate in privinta sistarii procesului de imbogatire a uraniului pana la 31 august, in caz contrar fiind posibila adoptarea unor sanctiuni. Iranul a calificat acest termen-limita ca fiind lipsit de sens.

NUMIRE. Meir Sheetrit, care, in Cabinetul condus de Ariel Sharon, a fost ministru al Justitiei, a fost numit ieri ministru al Justitiei interimar, in locul lui Haim Ramon, care a demisionat duminica. Acesta din urma a fost inculpat in cadrul unui scandal de hartuire sexuala.

SUPERTATA. Germanul Jurgen Hass, in varsta de 56 de ani, a fost arestat in Paraguay, deoarece ar fi adoptat aproximativ 30 de copii din aceasta tara, pentru a-i duce in Germania si a solicita ajutor financiar de intretinere din partea statului. Potrivit unor surse ale politiei din Paraguay, Hass ar fi adoptat in intreaga lume peste 370 de copii de diferite varste, cei mai multi provenind din Rusia, Romania, India si Pakistan. Dintre copiii adoptati in Paraguay, nici unul nu a ajuns in Germania.

×
Subiecte în articol: externe