x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

25 Oct 2005   •   00:00
POTOP. Uraganul Wilma a ajuns luni dimineata pe coastele statului american Florida. Rafalele de vant, care la ora 07.00 GMT (10.00 ora Romaniei) aveau 193 de kilometri pe ora, s-au intensificat pana la 201 de kilometri pe ora. Potrivit specialistilor, nivelul marii ar putea sa se ridice cu 5 metri deasupra cotei normale din Golful Floridei si din Insulele Keys. Wilma a afectat, vineri si sambata, Peninsula Yucatan (estul Mexicului), unde a provocat moartea a opt persoane si disparitia altor doua.

ARESTARE. Unul dintre cei mai periculosi capi ai mafiei italiene, Umberto Di Fazio, cautat de politie de cinci ani, a fost arestat duminica, in localitatea Enna, in cadrul unei operatiuni la care au participat si serviciile secrete militare italiene. Procuratura din Catania a emis, in urma cu cinci ani, un mandat de arestare pe numele lui Di Fazio, care este acuzat de asociere in vederea comiterii de infractiuni, extorcare si omucidere. Di Fazio, care peste cateva zile va implini 43 de ani, se ascundea in casa rudelor sale din Sicilia.

CERERE DE AJUTOR. Avocatii lui Saddam Hussein solicita protectie din partea Statelor Unite, dupa ce unul dintre ei a fost rapit si executat de o grupare armata. Unul dintre avocati a precizat ca nu are incredere in agentiile de securitate, unde pot exista elemente capabile sa comita crime. Avocatii apararii cer protectie americana si vor ca asasinarea unuia dintre aparatorii fostului dictator sa fie anchetata de SUA.

×
Subiecte în articol: externe