x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Înfruntare Coreea de Nord - Coreea de Sud, în Ucraina

Înfruntare Coreea de Nord - Coreea de Sud, în Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    25 Oct 2024   •   07:20
Înfruntare Coreea de Nord - Coreea de Sud, în Ucraina

Coreea de Sud analizează posibilitatea de a furniza arme Ucrainei, în urma informaţiilor privind desfăşurarea de trupe nord-coreene în sprijinul Rusiei, a anunţat joi preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol.

„Chiar dacă noi am urmat principiul ce constă în a nu furniza direct arme letale, am putea reveni asupra acestei probleme cu mai multă flexibilitate, în funcţie de acţiunile forţelor nord-coreene”, a declarat președintele Yoon, în timpul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele polonez Andrzej Duda aflat în vizită la Seul.

Yoon Suk Yeol declarase anterior că ţara sa „nu va sta cu braţele încrucişate” în faţa desfăşurării de trupe nord-coreene în Rusia pentru posibila lor utilizare ulterioară în războiul din Ucraina, desfăşurare pe care el a calificat-o drept „provocare”.

SUA au confirmat, miercuri, informaţiile furnizate de Coreea de Sud asupra desfăşurării a 3.000 de soldaţi nord-coreeni în estul Rusiei, de la începutul acestei luni. Nu se știe încă dacă aceste trupe vor fi trimise în luptă. Coreea de Nord a negat că furnizează Rusiei forţe pentru ofensiva ei împotriva Ucrainei, un reprezentant al Phenianului la ONU denunţând „un zvon nefondat”.

Rusia a primit deja un sprijin militar semnificativ de la Coreea de Nord, care a ajutat-o să se afle în ofensivă pe frontul ucrainean. Principalul ajutor a constat în muniție de artilerie și rachete, în condițiile în care Rusia nu putea asigura producția la nivelul cerut de armată. Colaborarea celor două țări a fost întărită în urma întâlnirii de anul trecut dintre președintele Vladimir putin și liderul nord-coreean Kim Jong-un.

×