x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Intervenţie rară, de separare a două siameze unite la nivelul capului, realizată în Israel

Intervenţie rară, de separare a două siameze unite la nivelul capului, realizată în Israel

07 Sep 2021   •   09:40
Intervenţie rară, de separare a două siameze unite la nivelul capului, realizată în Israel

Două gemene în vârstă de un an, născute unite la nivelul capului, s-au putut uita una la celălaltă pentru prima dată după ce au fost supuse unei operaţii rare de separare. Intervenția a durat 12 ore și a fost realizată în Israel.

Operaţia, care a durat 12 ore, a fost realizată la Centrul Medical Soroka, din oraşul Beer Şeva, săptămâna trecută. A durat luni de pregătire şi a inclus grefe de scalp pentru ambele fete, ceea ce a implicat zeci de experţi, inclusiv străini.

Gemenele se recuperează bine. „Respiră şi mănâncă singure", a declarat Eldad Silberstein, şeful departamentului de chirurgie plastică al Soroka, pentru Channel 12.

Este prima dată când o astfel de operaţie, efectuată de numai 20 de ori în toată lumea, se se face în Israel.

Cu luni înainte de operaţie, pungi gonflabile din silicon au fost introduse în scalpul micuţelor şi periodic extinse pentru a întinde pielea, care a fost apoi folosită pentru a se închide după reconstrucţia craniilor fetelor.

„Spre bucuria noastră, totul a decurs aşa cum speram”, a spus Mickey Gideon, neurochirurgul şef al Soroka.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: siameze