x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Într-o Europă „încolțită”, Manuel Valls pledează pentru „un pact de securitate și social”

Într-o Europă „încolțită”, Manuel Valls pledează pentru „un pact de securitate și social”

12 Dec 2015   •   15:52
Într-o Europă „încolțită”, Manuel Valls pledează pentru „un pact de securitate și social”

 Prim-ministrul francez Manuel Valls a pledat sâmbătă, la Berlin, pentru "un pact de securitate" şi "social" la nivel european, argumentând că creşterea populismului, ameninţarea teroristă şi criza migraţiei au "încolţit" Europa, relatează AFP.

"Cu criza migraţiei, cu ameninţarea teroristă, cu avântul populismului peste tot pe continent, Europa este încolţită", a declarat Valls într-un discurs susţinut la congresul Partidului social-democrat german pe tema "viitorului Europei".

"Dacă nu reacţionează, atunci ea poate fi distrusă şi nevoită să iasă din istorie", a avertizat Manuel Valls, participant la congresul SPD alături de şeful guvernului suedez Stefan Lofven, cancelarul austriac Werner Faymann, şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

În contextul acestor ameninţări, "Europa are nevoie de un pact de securitate (...), necesar pentru a lupta eficient împotriva islamismului radical, împotriva jihadismului", a spus liderul francez, la câteva săptămâni după atentatele de la 13 noiembrie de la Paris soldat cu 130 de morţi.

"Trebuie să controlăm spaţiul nostru intern, controlându-ne frontierele externe, creând un adevărat sistem european de pază a frontierelor" sau "organizând primirea refugiaţilor" care se îndreaptă de luni de zile spre Europa ajutând ţările aflate "în prima linie", ca Grecia sau Italia, şi cele vecine Siriei, Iordania, Liban şi Turcia, a mai spus prim-ministrul francez.

Trebuie "să facem progrese cu această Europă a securităţii de care avem nevoie", a mai spus el, insistând şi asupra necesităţii unui "pact social" care să completeze aceste măsuri de securitate.

Cerând "mai multă justiţie socială", el a făcut apel "să se pună capăt în cele din urmă dumpingului social şi fiscal" şi a solicitat, de exemplu, introducerea unui "salariu minim european".

"Sunt pentru încheierea acestei Europe a austerităţii pe care conservatorii au vrut să ne-o impună. Europa are nevoie de un proiect social, un proiect just care să redea speranţa poporului, claselor populare, muncitorilor şi tinerilor", a mai apreciat Valls.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: manuel valls europa migratie