x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Islamişti condamnaţi în Italia, cu legături în România

Islamişti condamnaţi în Italia, cu legături în România

de Sînziana Stancu    |    08 Iul 2010   •   00:00

Cincisprezece islamişti tunisieni, algerieni şi marocani au fost condamnaţi în Italia pentru terorism internaţional, reţeaua având ramificaţii cu grupuri fundamentaliste din alte ţări, inclusiv din România.

Ei au fost condamnaţi joi, de un tribunal din Milano, la pedepse cuprinse între 6 luni şi 8 ani de închisoare, în timp ce alţi zece inculpaţi au fost achitaţi, informează pagina online a agenţiei ANSA.

Imed Zarkawi, unul dintre condamnaţi care a primit o pedeapsă de 5 ani şi 11 luni de închisoare, avea, potrivit procurorilor italieni, legături cu alţi membri ai reţelei care acţionau în mai multe ţări, între care şi în România, celelalte ţări menţionate de procurori fiind  Franţa, Spania, Marea Britanie, Portugalia, Algeria şi Siria.

Islamiştii sunt acuzaţi de apartenenţă la o organizaţie cu sediul în Milano care se ocupa cu recrutarea de combatanţi pentru a-i trimite în Irak şi Afganistan.

Grupul aducea imigranţi extracomunitari în Italia, iar din banii obţinuţi finanţa "comploturi teroriste în cadrul Jihadului global", potrivit anchetatorilor italieni. Aceştia nu au detaliat însă legăturile pe care le avea grupul cu România. Organizaţia islamistă desfăşura activităţi propagandistice şi de recrutare în două moschei din Milano.

×
Subiecte în articol: externe