x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ISRAEL/Extremismul, în avantaj

ISRAEL/Extremismul, în avantaj

de Irina Cristea    |    28 Ian 2009   •   00:00

Războiul din Fâşia Gaza i-a adus un consistent câştig electoral unui politician israelian de origine moldoveană.



Potrivit Daily Telegraph, Avigdor Lieberman, considerat extremist antiarab, şi partidul său, Israel Beiteinu (Israelul nostru), ar putea decide echilibrul de forţe în noul Parlament israelian, după alegerile de la 10 februarie. Sondajele de opinie creditează formaţiunea politică a lui Lieberman cu şanse de a obţine 16 mandate parlamentare.

GURĂ SLOBODĂ
În vârstă de 50 de ani, Avigdor Lieberman a emigrat din Republica Moldova în Israel în 1978. El este cunoscut pentru atacurile verbale lansate împotriva arabilor, fiind vizaţi nu doar palestinienii din Fâşia Gaza, şi concetăţenii săi din Israel. În 2003, el a sugerat că deţinuţii palestinieni eliberaţi din închisorile israeliene ar trebui duşi la Marea Moartă şi înecaţi.
În opinia lui Lieberman, Israelul trebuie să fie mai "omogen" din punct de vedere etnic, iar soluţia ar fi, spune el, retrasarea graniţelor israeliene pentru a exclude marile oraşe arabe, ai căror locuitori nu vor mai avea cetăţenia israeliană întrucât vor deveni cetăţeni ai noului stat palestinian.

×
Subiecte în articol: externe