x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia – Rasism cu drujbă

Italia – Rasism cu drujbă

de Carmen Plesa    |    14 Iul 2008   •   00:00

Un italian cagulat care se autointitulează "Antirrom" a apărut pe internet într-un clip în care manevrează o drujbă şi ameninţă că îi va tăia pe romi dacă nu se întorc în România. În acelaşi timp, autorităţile italiene nu dau semne că vor să renunţe la amprentarea romilor, în ciuda atenţionărilor venite de la Parlamentul European.

"Ar trebui o bancă de date europeană cu numele, amprentele şi datele ADN" ale minorilor care locuiesc în taberele de romi, şi "dacă Europa nu adoptă această soluţie a amprentelor şi a ADN-ului, care mie îmi pare unica posibilă, noi o s-o adoptăm oricum". Afirmaţia îi aparţine lui Fraco Frattini, actual ministru de Externe al Italiei şi fost comisar european pentru Justiţie. Frattini a mai explicat pentru Il Mesaggero că aceasta este singura metodă "pentru a le face viaţa mai sigură": "Pentru noi, prima modalitate de a proteja un copil este să-i dai o identitate, un document".

Guvernul italian, a mai afirmat fostul comisar pentru Justiţie, "respectă întotdeauna regulile europene" şi nu se va speria "de ideologia unei anumite extreme stîngi europene, care nu a înţeles nimic din protecţia copilului". "Trebuie să facem orice efort pentru a demonstra şi a explica faptul că politica noastră e aliniată celei europene. Dar, în acelaşi timp, nu putem să acceptăm imixtiuni în activitatea unui guvern ales de majoritatea italienilor", a mai spus Frattini.

×
Subiecte în articol: externe