x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Japonia a lansat bomba nucleară asupra Americii şi Gandhi a fost asasinat după ce a murit

Japonia a lansat bomba nucleară asupra Americii şi Gandhi a fost asasinat după ce a murit

25 Feb 2014   •   20:03

În manualele indiene, istoria se schimbă. Dar nu pentru că respectivele cărţi ar fi actualizate, ci din cauza unor greşeli monumentale, de tot râsul.

Copii de 8 ani din India, din statul Gujarat, învăţă cu drag istoria. Numai că datele din manualele lor sunt greşite. Total greşite. În manualul lor de Ştiinţe Sociale au fost descoperite nu mai puţin de 150 de greşeli, şi nu de literă, ci de conţinut şi de gramatică.

De pildă, dintr-un astfel de manual, copiii învaţă că Japonia a dat bomba nucleară asupra americanilor, şi nu invers şi că celebrul lider hindus, mahatma Gandhi a fost asasisat, dar ... după 9 luni de la moartea sa, respectiv în data de 30 octombrie  1948, în loc de 30 ianuarie 1948, când fusese asasinat de naţionalistul hindus Nathuram Godse.

Între alte greşeli de acest gen figurează şi cea potrivit căreia capitala Pakistanului, Islamabad, a fost plasată undeva, pe la graniţa Afganistanului. Mai mult, elevii învaţă că ţara lor care şi-a dobândit independenţa în 1947 se numea “Islamabadul Islamic”.

În manualul de Ştiinţe Sociale după care învaţă peste 50.000 de copii indieni, doxidul de carbon apare ca fiind “trioxid de carbon”, iar concentraţia acestuia din urmă în atmosferă a crescut din cauză că au fost tăiaţi copacii, scrie Daily Mail.

Autorităţile din Educaţie din India au identificat, în manualul de Ştiinţe Sociale 59 de greşeli de conţinut şi peste 100 de greşeli de scriere. Responsabilii indieni susţin că acum este prea târziu să fie retras manualul, dar au precizat că vor posta pe Internet textele corectate. (S.Stancu)


×