x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden le-a scris democraților anunțându-i că nu se retrage din cursa pentru Casa Albă

Joe Biden le-a scris democraților anunțându-i că nu se retrage din cursa pentru Casa Albă

de Redacția Jurnalul    |    08 Iul 2024   •   19:15
Joe Biden le-a scris democraților anunțându-i că nu se retrage din cursa pentru Casa Albă

Președintele american Joe Biden a redactat o scrisoare adresată democraților. El anunță că nu se retrage din cursa pentru Casa Albă. Biden le-a transmis susținătorilor săi că are convingerea că îl va învinge din nou pe Donald Trump.

Președintele american Joe Biden a promis că va „continua această cursă până la sfârșitul” alegerilor din noiembrie, în ciuda solicitărilor venite din partea unor democrați pentru a renunța la candidatura, potrivit BBC.

Într-o scrisoare trimisă luni democraților din Congres, Biden spune că „nu ar mai candida dacă nu ar crede în mod absolut că l-ar putea învinge pe Donald Trump”.

În scrisoare, Biden a scris că a „auzit îngrijorările pe care oamenii le au” și că „nu este orb față de ele”, dar că alegătorii democrați din primare au „vorbit clar și hotărât” că ar trebui să candideze.

„A fost decizia lor. Nu presa, nu experții, nu marii donatori, nici un grup selectat de indivizi, oricât de bine intenționați”, a scris Biden.

„Nu am nicio îndoială că eu, noi îl putem învinge pe Donald Trump. Avem o singură meserie. Și aceasta este să-l învingem pe Donald Trump”, a precizat Joe Biden.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: joe biden casa alba