x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden reconfirmă sprijinul pentru suveranitatea și independența Republicii Moldova

Joe Biden reconfirmă sprijinul pentru suveranitatea și independența Republicii Moldova

de Redacția Jurnalul    |    22 Feb 2023   •   15:00
Joe Biden reconfirmă sprijinul pentru suveranitatea și independența Republicii Moldova
Sursa foto: Hepta

Președintele american Joe Biden s-a întâlnit, marți, la Varșovia cu șefa statului moldovean, Maia Sandu în cadrul căreia și-a reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și independența țării, scrie Deschide.md.

El a spus că SUA va ajuta R.Moldova pe plan politic și economic, pentru a face față efectelor războiului din Ucraina. 
"A fost un privilegiu să-l cunosc şi să ascult discursul istoric al lui Joe Biden, la Varşovia", a spus Maia Sandu, după ce liderul de la Casa Albă a lăudat această țară. 

"Moldova preţuieşte libertatea şi ne angajăm să rămânem parte a lumii libere. Recunoştinţa mea sinceră faţă de preşedintele Biden pentru sprijinul său neclintit pentru Moldova şi pentru solidaritatea cu noi", a scris Maia Sandu pe Twitter.

Ea va participa la reuniunea extraordinară a formatului București 9 (B9) din care fac parte 9 state din flancul estic al NATO, respectiv România, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia şi Ungaria.

Totodată, Vladimir Putin a revocat decretul din 2012 privind suveranitatea R.Moldova asupra Transnistriei, după ce situația între cele două țări s-a tensionat în ultima perioadă. 

"În ceea ce priveşte abordarea ţării noastre privind reglementarea transnistreană, rămânem ferm ataşaţi unui proces de reglementare paşnică a conflictului", a transmis diplomația de la Chișinău, car vrea retragerea forțelor de menținere a păcii din regiune. 

Republica Moldovenască Nistreană și-a autoproclamat independența în 1991 iar situația acesteia este delicată. Aceasta aparține de iure Republicii Moldova însă nu și de facto. 

×
Subiecte în articol: Joe Biden republica moldova