x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jonhattan Netanyahu vrea să plece din Moldova

Jonhattan Netanyahu vrea să plece din Moldova

11 Aug 2009   •   00:00

Preotul româno-american Jonhattan Netanyahu, care a primit interdicţia de a părăsi Chişinăul, fiind suspectat de implicare într-o presupusă lovitură de stat, a declarat că intenţionează să plece definitiv din R.Moldova după soluţionarea cazului său, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia online.



"Când se vor stabiliza nişte lucruri, voi veni în vizită. Voi păstra mereu în suflet anii în care mi-am făcut studiile aici şi oamenii buni", a declarat, într-un interviu pentru cotidianul moldovean, Johnattan Jerusalim Netanyahu.

În perioada interdicţiei de a părăsi localitatea, preotul s-a stabilit la Biserica Sfânta Vineri din Chişinău. "Aveam circa zece locuri unde aş fi putut să mă retrag şi unde să aştept derularea procesului, dar aici slujeşte decanul Facultăţii de Teologie, care mi-a fost profesor", a declarat el.

Avocatul său, Roman Mihăieş, a declarat, de asemenea, că dosarul clientului său a fost înaintat instanţei judiciare şi că prima şedinţă a fost stabilită la 27 septembrie. în opinia preotului româno-american, cazul său ar trebui clasat din lipsă de probe. "La dosarul meu nu sunt dovezi conludente, iar din acest motiv nu aveau pentru ce să mă reţină", a spus acesta.

Preotul este de părere că hotărârea instanţei de a-l elibera din închisoare se datorează demersurilor unor organisme internaţionale pentru drepturile omului şi prezentării acestui caz de presa independentă. "Cred că este un dosar politic, pentru că sunt preot cu cetăţenie română şi americană", a afirmat Netanyahu. "Aruncarea unei pietricele nu denotă că eu am încercat să realizez o lovitură de stat. Prezenţa mea este absolut întâmplătoare, din dorinţa ca Republica Moldova să fie o ţară democratică, cu o cultură bună şi un trai decent", a adăugat el.

"Aşteptăm o sentinţă de achitare, pentru că Netanyahu nu se consideră vinovat de infracţiunea de care este suspectat şi sper că judecătorul va analiza (în mod) obiectiv cazul", a declarat Mihăieş, în opinia căruia clientul său a fost eliberat cu respectarea legislaţiei.

Preotul afirmă că "cel mai de preţ dar oferit de Dumnezeu este libertatea". "Printre încercările prin care eşti obligat să treci, libertatea îţi dă posibilitatea să alegi între bine şi rău", a declarat acesta.

Netanyahu a fost arestat la 10 aprilie sub acuzaţia de implicare într-o lovitură de stat în Republica Moldova. El a fost menţinut în detenţie până la 16 iulie, când a fost eliberat sub condiţia de a nu părăsi Chişinăul.
Mediafax

×
Subiecte în articol: externe