Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a recomandat marţi adoptarea unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, în contextul amplificării tensiunilor bilaterale.
"Administraţia Rusiei este pe un drum autoritarist şi se arată fără milă în cazul Aleksei Navalnîi. Ar fi bine să avem în vedere sancţiuni", a declarat Josep Borrell Fontelles în Parlamentul European, potrivit cotidianului Le Figaro.
"Voi recurge la dreptul meu de iniţiativă şi voi face propuneri privind măsuri combinate pentru contracararea dezinformării şi a atacurilor cibernetice", a subliniat Josep Borrell.
Tensiunile dintre Uniunea Europeană şi Rusia s-au amplificat după condamnarea la închisoare a liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi.
Comisia Europeană a comunicat luni, pe fondul criticilor, că vizita în Rusia a Înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell Fontelles, a fost "necesară" în pofida tensiunilor bilaterale. Josep Borrell Fontelles a aflat în timpul vizitei la Moscova că Rusia a decis expulzarea unor diplomaţi din Germania, Polonia şi Suedia acuzaţi de participare la protestele opoziţiei ruse. Oficialul UE a declarat că a aflat de pe reţele de socializare online despre expulzări, în timp ce discuta cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Germania, Polonia şi Suedia au expulzat luni seară diplomaţi din Rusia.
Arestarea lui Aleksei Navalnîi şi expulzările "au consolidat opinia că Europa şi Rusia se distanţează una de cealaltă". "Rusia se deconectează progresiv de Europa şi percepe valorile democratice ameninţare existenţială", a afirmat Josep Borrell Fontelles.
Administraţia Vladimir Putin a declarat vineri personae non gratae diplomaţi din Germania, Polonia şi Suedia acuzaţi de participare la mitinguri "ilegale" organizate de opoziţie pe 23 ianuarie în oraşele Moscova şi Sankt-Petersburg.
"Este o decizie nejustificată, o nouă imagine despre situaţia statului de drept în Rusia", a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Uniunea Europeană a condamnat cu fermitate decizia Rusiei. "Josep Borrell Fontelles a aflat în timpul întâlnirii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, că trei diplomaţi europeni vor fi expulzaţi din Rusia. A condamnat cu fermitate decizia şi a respins acuzaţiile privind desfăşurarea de activităţi incompatibile cu statutul de diplomaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a denunţat, la rândul său, decizia Rusiei. "Referitor la cazul Alexei Navalnîi, condamn cu cea mai mare fermitate tot ce s-a întâmplat până acum, otrăvirea, condamnarea judiciară şi, astăzi, expulzarea diplomaţilor german, polonez şi suedez decisă de Rusia", a afirmat vineri Emmanuel Macron.
(sursa: Mediafax)