Cu doar cateva zile inainte de comemorarea a cinci ani de la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, indreptate impotriva Statelor Unite, televiziunea de limba araba Al-Jazeera a difuzat o inregistrare video ce surprinde o intalnire intre Osama ben Laden si unii dintre autorii atacurilor.
Televiziunea de limba araba Al-Jazeera a difuzat, cu doar cateva zile ininte de a se implini cinci ani de la atentatele care au zguduit America si lumea intreaga, o inregistrare video care il infatiseaza pe teroristul numarul unu al lumii, Osama ben Laden, avand o intalnire cu unii dintre autorii atacurilor. Postul de televiziune a comunicat ca imaginile surprind "activitatile cotidiane" ale membrilor Al-Qaeda in timpul antrenamentelor efectuate in zonele muntoase din Afganistan, potrivit Reuters. IDENTIFICATI. Al-Jazeera i-a si identificat pe doi dintre islamistii care apar impreuna cu Ben Laden. Unul este Ramzi Bin al-Shibh, coordonatorul atentatelor teroriste, transferat recent la penitenciarul militar american de la Guantanamo Bay. Al doilea este Abu Hafs al-Masri, un fost locotenent al liderului Al-Qaeda, ucis intr-un raid american la sfarsitul anului 2001. Oficialii de la Washington au reactionat imediat la aceste imagini, dezvaluind ca Ramzi Bin al-Shibh este in custodia Statelor Unite. Bush a anuntat la mijlocul saptamanii ca Bin al-Shibh a fost unul dintre suspectii de terorism interogati in cadrul programului secret al Agentiei Centrale de Informatii, fiind transferat de curand la Guantanamo Bay. Presedintele american a avertizat ca "unul cate unul, organizatorii atacurilor de la 11 septembrie vor fi adusi in fata justitiei, inclusiv Ramzi Bin al-Shibh, care se afla in custodia Pentagonului", a afirmat Dana Perino, unul dintre purtatorii de cuvant ai Casei Albe. ULTIMELE CUVINTE. Tot in cadrul montajului, Al-Jazeera a prezentat si "testamentele-video" ale altor doi autori ai atacurilor de la 11 septembrie, Wael al-Shihri si Hamza al-Ghamdi. Ultimele imagini cu Al-Shihri purtau subtitlul "Unul dintre martirii raidului din Manhattan". "Daca jihadul nu va fi acum, atunci cand va fi? Cand va fi, daca in Kasmir si Filipine sangele curge incontinuu? Cand va fi, daca se joaca fotbal cu capetele fratilor nostri din Indonezia?", intreaba retoric Al-Shihri. "Daca acceptam umilinta, trupele inamice vor fi desfasurate de la Ierusalim pana la Mecca", afirma si Al-Ghamdi in mesajul video.Citește pe Antena3.ro
SPRIJIN IN SCADERE
|
Reteaua terorista Al-Qaeda nu mai beneficiaza de acelasi sprijin in lumea musulmana
la cinci ani dupa atentatele
de la 11 septembrie 2001,
conform unui raport publicat vineri de institutul britanic Chatham House, citat de AFP. Reteaua terorista, condusa
de Osama ben Laden, a influentat politicile occidentale
fata de lumea musulmana
si a favorizat dezvoltarea unui "terorism intern" in Europa, afirma studiul. In plus,
acesta apreciaza ca Al-Qaeda
a castigat lupta propagandistica, reusind sa creeze
o legatura intre terorism si crizele regionale, cum sunt razboiul din Irak si conflictul israeliano-palestinian. "Chiar daca imaginea sa de organizatie terorista puternica a fost consolidata, liderii sai se ascund in pesteri si au pierdut sprijinul larg al musulmanilor din lumea araba, care se opun
tacticilor sale de teroare si justificarii violentei in numele Islamului", afirma autorul raportului, Maha Azzam.
|
PREGATITI
|
Aviatia militara americana este pregatita si va dobori
orice avion care ar fi utilizat
intr-un atac similar celor
de acum cinci ani. "Un anumit numar de avioane de vanatoare americane sunt in stare de alerta, pregatite sa riposteze
in cazul in care teroristii deturneaza un avion de linie. Aceste capacitati nu existau
in momentul 11 septembrie",
a spus subsecretarul pentru securitate interna al Pentagonului, Paul McHale. Decizia de a dobori un avion controlat de teroristi poate fi luata de mai multi membri ai administratiei prezidentiale. Sacrificarea pasagerilor va duce la salvarea unui numar mare de victime la sol, cred americanii.
|