Liderul Partidului Independenţei din Marea Britanie (UKIP, eurosceptic), Nigel Farage, a subliniat sâmbătă seară, într-o declaraţie postată pe website-ul formaţiunii sale politice, că îşi menţine afirmaţia de la postul londonez LBC potrivit căreia ar fi îngrijorat dacă ar avea vecini români, notează publicaţia britanică The Guardian.
'UKIP nu va permite niciodată acuzaţiile false de rasism făcute de o elită 'politically correct' pentru a împiedica discutarea unor chestiuni care privesc marea majoritate a publicului britanic. Realitatea nefericită este că ne aflăm într-o uniune politică (Uniunea Europeană, n.red.) cu o ţară post-comunistă care devine într-un grad ridicat susceptibilă în privinţa criminalităţii organizate. Acolo unde există rate ale criminalităţii diferite între naţionalităţi, este perfect justificat să evidenţiem acest lucru şi să îl discutăm în spaţiul public şi eu voi continua să fac asta'', a precizat Farage.
'Datele poliţiei sunt destul de clare şi arată că există un nivel ridicat de criminalitate în interiorul comunităţii româneşti din Marea Britanie. Aceasta nu înseamnă pentru moment că toţi sau chiar majoritatea românilor care trăiesc în Marea Britanie sunt criminali. Dar trebui spus că orice persoană normală şi corectă ar avea perfect dreptul de a fi îngrijorată dacă un grup de români s-ar muta brusc în apartamentul vecin. (...) Desigur, dacă am putea avea o schemă adecvată de permise de muncă pentru cetăţenii români, cu controale potrivite, aşa cum a recomandat UKIP, atunci nimeni nu ar trebui să fie îngrijorat dacă un grup de români s-ar muta în apartamentul de alături', a explicat liderul UKIP.