x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Locuitorii din Amsterdam au ales pentru prima dată o femeie la conducere

Locuitorii din Amsterdam au ales pentru prima dată o femeie la conducere

28 Iun 2018   •   16:22
Locuitorii din Amsterdam au ales pentru prima dată o femeie la conducere

Amsterdam a ales ca fosta lideră politică Femke Halsema să ocupe funcţia de primar, fiind prima femeie din istoria oraşului care ocupă acest rol, scrie BBC.

În timp ce multe oraşe mari din Olanda au avut femei care au ocupat poziţia de primar, capitala nu a ales niciodată să fie condusă de o femeie.

Fostă lideră a Partidului Groenlinks, partid de stânga, Halsema, a spus că este “fericită, mândră şi umilă” în faţa nominalizării.

Amsterdamul şi-a ales primul primar în 1343.

Nominalizarea urmează să fie ratificată de Guvern şi aprobată de rege, însă aceşti paşi sunt văzuţi ca fiind nişte formalităţi.

Nominalizarea a venit la câteva luni după ce 45 de femei proeminente din Amsterdam au redactat o scrisoare deschisă în care cer ocuparea poziţiei de primar de către o femeie.

“Pentru o capitală care se consideră emancipată, diversă, tolerantă, neutră când vine vorba de gen şi progresistă, acest lucru a devenit jenant”, au scris acestea.

Cu toate acestea, nominalizarea Femkei Halsema nu a fost primită bine de toată lumea. Criticii au afirmat că aceasta nu are experienţa administrativă necesară, iar 7.400 de persoane au semnat o petiţie împotriva sa.

×
Subiecte în articol: primar amsterdam conducere lider femke halsema