x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Lovitura de stat" din Moldova a fost comandată chiar de cei care o investighează! (Video)

"Lovitura de stat" din Moldova a fost comandată chiar de cei care o investighează! (Video)

de Ovidiu Ciutescu    |    03 Iul 2009   •   00:00

"Arborarea drapelelor României şi UE pe sediul Parlamentului reprezintă o dovadă clară că evenimentele din 6-7 aprilie au fost orchestrate de forţe din afara Republicii", încă susţine Vladimir Voronin. Ei bine, o înregistrare difuzată de JurnalTv din Chişinău arată faptul că drapelul UE a fost urcat de protestatari chiar la îndemnul lui Vladimir Ţurcan, în prezent preşedinte al Comisiei de Stat pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie!



"Ei trebuie să vadă asta: Aţi declarat, v-aţi urcat şi aţi istalat...", le explică Ţurcan protestatarilor paşii pe care trebuie să-i urmeze pentru a arbora drapelul pe clădirea Parlamentului din Chişinău. Vladimir Ţurcan, numit prin decret prezidenţial în calitate de preşedinte al Comisiei de Stat pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie, a susţinut permanent că a fost forţat de protestatari  să arboreze drapelul UE pe sediul Parlamentului! Imaginile surprinse de televiziunea electronică de la Chişinău arată, însă, contrariul: Ţurcan îi imploră pe reprezentanţii protestatarilor să meargă pe acoperiş, de unde trebuie să fie văzuţi bine de cei care protestau în stradă şi să arboreze drapelul UE!



×
Subiecte în articol: externe