Fostul premier britanic Tony Blair a apărat din nou motivele implicării ţării sale în războiul din Irak, alături de Statele Unite, dar, pentru prima dată, a recunoscut că deplânge morţile nevinovaţilor.
Blair a făcut aceste declaraţii vineri în faţa unei comisii de anchetă, condusă de Sir John Chilcot, unde a fost chemat pentru a lămuri unele chestiuni rămase încă neclare de la audierea precedentă, din ianuarie 2010. În prezentarea sa de vineri, fostul prim-ministru şi-a reiterat criticile faţă de Iranul "nociv” şi şi-a exprimat regretul "profund şi sincer” pentru "pierderea de vieţi omeneşti din rândurile forţelor noastre armate, din rândurile forţelor altor naţiuni, din rândurile civililor veniţi să-i ajute pe irakieni şi din rândurile irakienilor”. După patru ore de dezbateri tehnice transmise în direct la televiziune, preşedintele comisiei l-a întrebat pe Blair dacă mai are ceva de adăugat. În acel moment, fostul premier laburist a spus că îi pare rău că au murit oameni în intervenţia militară din ţara lui Saddam. Este pentru prima dată când Blair îşi exprimă părerea de rău. La audierea anterioară, din ianuarie 2010, acestuia i s-a cerut să declare în faţa comisiei şi păreri personale, moment în care Blair a spus că nu simte "nici un regret”.
"Minciunile voastre mi-au ucis fiul. Sper că veţi putea trăi cu asta”, a strigat, la audierea de vineri, Rose Gentle, mama unuia dintre cei 179 de militari morţi în Irak.