x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sonda rusească Luna-25 s-a prăbuşit pe Lună, anunţă Roscosmos

Sonda rusească Luna-25 s-a prăbuşit pe Lună, anunţă Roscosmos

de Redacția Jurnalul    |    20 Aug 2023   •   17:40
Sonda rusească Luna-25 s-a prăbuşit pe Lună, anunţă Roscosmos

Nava spaţială rusă Luna-25 s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii, a anunţat în urmă cu scurt timp agenţia rusă spaţială Roscosmos.

Prima misiune pe Lună a Rusiei din ultimii aproape 50 de ani a eşuat, potrivit agenţiei spaţiale ruse.

Agenţia spaţială rusă Roskosmos a tarsmis duminică că nava sa spaţială Luna-25 s-a prăbuşit pe Lună după ce s-a rotit pe o orbită necontrolată.

Specialiştii investighează incidentul pentru a determina cauza, a precizat Roskosmos.

Sâmbătă, agenţia a declarat că a avut loc o "situaţie anormală" în timpul unei manevre în care a fost implicată sonda spaţială.

Sonda trebuia să aterizeze luni în apropierea Polului Sud lunar. Printre sarcinile sale se număra căutarea apei, Rusia urmărind să stabilească o bază pe Lună până în 2040.

Eşecul misiunii de prestigiu subliniază declinul puterii spaţiale a Rusiei din zilele de glorie ale competiţiei din timpul Războiului Rece, când Moscova a fost prima care a lansat un satelit pe orbita Pământului - Sputnik 1, în 1957 - iar cosmonautul sovietic Iuri Gagarin a devenit primul om care a călătorit în spaţiu în 1961.

Roscosmos a cooperat iniţial cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA) în cadrul programului lunar. Cu toate acestea, după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022, ESA a pus capăt colaborării cu Moscova.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: luna 25 prabusire