x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron anunță măsuri-șoc contra coronavirusului:  „Suntem în război! Plimbările pe stradă sau în parc, strict interzise!”

Macron anunță măsuri-șoc contra coronavirusului:  „Suntem în război! Plimbările pe stradă sau în parc, strict interzise!”

16 Mar 2020   •   21:37
Macron anunță măsuri-șoc contra coronavirusului:  „Suntem în război! Plimbările pe stradă sau în parc, strict interzise!”

Liderul de la Paris, Emmanuel Macron, a anunțat, în această seară, o serie de măsuri extrem de dure pentru francezi, în încercarea de a stopa cât mai rapid criza provocată de coronavirus. Printre măsuri se numără și interzicerea plimbărilor pe stradă sau în parcuri, iar cine nu respectă regulile riscă sancțiuni drastice.

Președintele francez a anunțat că măsurile intră în vigoare începând de mâine, 17 martie 2020, ora 12.00 și sunt valabile timp de 15 zile.

„Începând de marţi, timp de 15 zile, deplasările vor fi reduse strict. Adunările exterioare nu vor mai fi permise, întâlnirile cu prietenii nu vor mai fi posibile: este vorba de limitarea la maxim a contactelor în afara celor din locuinţe. Pe tot teritoriul Franţei, vor fi permise doar deplasările necesare, prin respectarea distanţelor, pentru îngrijiri medicale, pentru a merge la lucru. Toate companiile trebuie să se organizeze pentru a facilita lucrul de la distanţă. Unde nu este posibil, trebuie să îşi adapteze organizarea. Orice încălcare a regulilor va fi sancţionată”, a spus Macron într-o alocuțiune televizată.

Concomitent, președintele a explicat oamenilor să nu mai sune la numărul de urgențe, să nu mai meargă la spitale pentru a cere ajutor, ci să stea izolați în case.

 

„Vă cer să rămâneți acasă și să vă păstrați calmul. Încercați să folosiți cât mai mult posibil apelurile video pentru a vorbi cu prietenii. Suntem în război. Cei din linia întâi au nevoie de măști, de echipamente. Îi vom ajuta să le aibă. Mâine începem să livrăm. Trebuie să ne gândim și la copiii celor din linia întâi.”, a precizat Macron.

Președintele a mai anunțat că turul doi al alegerilor a fost amânat din cauza pandemiei.

 

 

 

×
Subiecte în articol: franta coronavirus