x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Maia Sandu avertizează asupra unei intervenții rusești masive în alegerile parlamentare

Maia Sandu avertizează asupra unei intervenții rusești masive în alegerile parlamentare

de Redacția Jurnalul    |    30 Iul 2025   •   11:11
Maia Sandu avertizează asupra unei intervenții rusești masive în alegerile parlamentare
Sursa foto: Hepta

Președinta Republicii Moldova a declarat miercuri, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, că Federația Rusă, prin intermediul FSB, urmărește destabilizarea procesului electoral, pentru alegerile parlamentare din Septembrie, relatează Ziarul de Gardă.

Într-o conferință de presă susținută după ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocat miercuri, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a avertizat că Rusia pregătește o „imixtiune fără precedent” și „Kremlinul investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”.

Aceasta a explicat că printre mijloacele utilizate de autoritățile ruse pentru a interveni în alegeri se numără gruparea condusă de rețeaua lui Ilan Șor, dar și chiar candidați independenți ce prezintă sub un discurs pro european. Președintă a mai declarat că sunt pregătite proteste violente și acțiuni de vandalizare a instituțiilor statului prin colaborarea grupărilor cu rețelele de crimă organizată.

Legat de fondurile care sprijină aceste demersuri, Sandu a susținut că o metodă de transfer financiar este prin criptomonede și că aceste grupări ar avea finanțări de peste 100 de milioane de euro.

 

(sursa: Mediafax)

×