x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie aprobă vaccinul anti-COVID Novavax pentru adolescenţii de 12 -17 ani

Marea Britanie aprobă vaccinul anti-COVID Novavax pentru adolescenţii de 12 -17 ani

26 Aug 2022   •   20:35
Marea Britanie aprobă vaccinul anti-COVID Novavax pentru adolescenţii de 12 -17 ani

Autoritatea Britanică de Reglementare pentru Medicamente a aprobat vineri vaccinul COVID-19 de la Novavax pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

Vaccinurile ARNm realizate de Moderna, precum și de Pfizer-BioNTech sunt, de asemenea, autorizate pentru a fi utilizate de această grupă de vârstă, a declarat Autoritatea Britanică de Reglementare pentru Medicamente, potrivit Reuters.

În februarie, Marea Britanie a autorizat vaccinul în două doze de la Novavax, Nuvaxovid, pentru adulți.

Administrat în 2 doze la 3 săptămâni, Novavax foloseşte o tehnologie considerată „mai clasică” decât serul cu ARN mesager. Practic, serul Novavax conţine o componentă a virusului SARS-CoV-2 care declanşează un răspuns imunitar, utilizând astfel o tehnologie similară celor folosite de vaccinuri care există de mai mulţi ani, precum cele împotriva meningitei meningococice sau a hepatitei B.

De curând, și Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite a autorizat Novavax pentru adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani.

(sursa: Mediafax)

×