Fostul secretar american al Apărării, Mark Esper, crede că SUA trebuie să desfăşoare mai multe trupe militare în zona Mării Negre, pentru a descuraja eventuala agresiune din partea Rusiei. Declarația este făcută în contrxtul relațiilor tensionate între cele două țări, scrie Reuters.
''Cred că trebuie să ţinem piept Rusiei în continuare şi să încercăm să descurajăm atitudinea acesteia'', a spus acesta. El este acum expert asociat la Universitatea Arizona.
Astfel, guvernul SUA trebuie să liniștească partenerii europeni și să impulsioneze NATO prin cantonarea mai multor trupe în Polonia, România ș Bulgaria, fie prin rotație, fie permanent.
Preşedintele Joe Biden i-a solicitat o întreveredere lui Vladimir Putin pentru a încerca să rezolve neânțelegerile, în contextul consolidării militare ruse la frontera cu Ucraina.
Totodată, SUA au anunţat că îşi vor spori efectivele militare din Germania, contrar planului fostului preşedinte Donald Trump de a retrage o treime dintre cei 36.000 de militari aflaţi pe teritoriul acestei țări.