Poliţia din Bruxelles/Ixelles (Ixelles este una dintre cele 19 comune din Regiunea Capitalei Bruxelles) i-a îndemnat sâmbătă pe cei care vor participa duminică, în Piaţa Bursei din Bruxelles, la un marş împotriva fricii să-şi lase acasă genţile deoarece se vor efectua controale foarte stricte, transmite postul RTBF.
Duminică, în Piaţa Bursei din Bruxelles, urmează să fie comemorate victimele atentatelor de marţi din metroul din Bruxelles şi de la aeroportul internaţional Zaventem, soldate cu 31 de morţi şi circa 300 de răniţi.
Nicio geantă, rucsac, pungă de plastic, geantă sport sau de orice alt tip nu vor fi admise în Piaţa Bursei, a anunţat poliţia belgiană, care a insistat ca oamenii să le lase acasă. AGERPRES