„Toți evreii trebuie să moară!”, a strigat un bărbat alb, antisemit, care a năvălit în sinagoga „Arborele Vieții” din Pittsburgh chiar în mijlocul slujbei de Sabat, înarmat cu o pușcă de asalt și trei revolvere, pe care le-a descărcat în cei ce i-au ieșit în cale. Masacrul comis sâmbătă, cel mai sângeros atac antisemit din istoria recentă a SUA, s-a soldat cu moartea a 11 persoane și rănirea altor șase, între care patru polițiști.
La rândul său, Robert Bowers, criminalul de 46 de ani, a fost rănit de echipele speciale chemate să-l neutralizeze, însă, potrivit oficialităților federale citate de BBC, se află „într-o stare stabilă”. Deși nu figura în baza de date a poliției, Bowers postase numeroase comentarii antisemite virulente pe reţele sociale, a anunțat, ieri, „SITE”, un grup de experţi care monitorizează organizaţiile extremiste.Adept al „Gab”, o reţea socială asusținătorilor extremei drepte, Bowers a postat cu puţin timp înainte de a deschide focul în sinagogă un mesaj-avertisment pentru organizaţia evreiască „HIAS”, care ajută refugiaţi. „ «HIAS»-ului îi place să aducă invadatori care ne omoară oamenii. Nu pot sta deoparte să privesc cum oamenii noştri sunt măcelăriţi. Trec la acţiune”, a scris Bowers. Bărbatul a postat de asemenea un mesaj critic la adresa preşedintelui Trump, pe care îl califică drept „globalist, nu naţionalist”. Deși „Gab” a publicat un comunicat în care a condamnat actele de terorism şi violenţă, reţeaua socială a susținătorilor extremei drepte a fost constrânsă să se închidă astăzi, după ce societatea care îi oferea acces la internet și-a suspendat serviciile. Potrivit CNN, criminalul avea permis pentru arme de foc şi îşi procurase cel puţin şase arme din 1996. Foarte probabil, precizează canalul american de televiziune, criminalul a acționat singur. Victimele aflate în sinagogă de Sabat, zi de odihnă la evrei, participau la o ceremonie ce marca naşterea unui copil.Cartierul în care s-a comis masacrul este una dintre zonele cu cea mai mare populație evreiască din statul Pennsylvania. Ministrul americanal Justiţiei, Jeff Sessions, a anunțat că Bowersriscă pedeapsa cu moartea. Autorul atacului a fost inculpat pentru 29 de capete de acuzare, între care 11 pentru folosirea unei arme de foc pentru a săvârşi o crimă şi 11 pentru obstrucţionarea care a dus la moarte aexercitării unei credințe religioase.
„Nu armele sunt de vină!”
Atacul din Pittsburgh este „un act nemernic de ucidere în masă”, a declarat președintele american, Donald Trump, la scurt timp după comiterea masacrului. El l-a descris pe asasin drept „un maniac” și a sugerat înăsprirea legilor în privința pedepsei cu moartea. În schimb, atunci când a fost întrebat despre legislația americană în privința armelor de foc, considerată unul dintre principalii factori pentru criminalitatea din SUA, șeful Casei Albe a răspuns sec că incidentul de la sinagogă „are prea puțin de-a face” cu acest subiect. Mai mult, el a promovat teza susținută de influentele asociații americane de lobby pentru armele de foc: „Dacă victimele ar fi fost protejate în sinagogă ( n.r. - cu arme de foc) poate am fi avut un cu totul alt deznodământ”, a spus el.
„Credem că acesta este cel mai sângeros atac din istoria Statelor Unite asupra comunității evreiești.”
Jonathan Greenblatt, șeful Ligii Contra Defăimării, organizație evreiască împotriva antisemitismului