x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Măsuri drastice în Filipine. Persoanele care nu respectă măsurile anti COVID-19 ar putea fi acuzate de omucidere

Măsuri drastice în Filipine. Persoanele care nu respectă măsurile anti COVID-19 ar putea fi acuzate de omucidere

08 Iun 2021   •   10:14
Măsuri drastice în Filipine. Persoanele care nu respectă măsurile anti COVID-19 ar putea fi acuzate de omucidere

Persoanele din Filipine care nu respectă măsurile anti COVID-19 și îi infectează pe ceilalți, ar putea fi acuate de omucidere, a declarat președintele Rodrigo Duterte, citat de TASS.

Propunerea vine de la consilierul pe probleme juridice al preşedintelui, Salvador Panelo. "Dacă omul ştie că are coronavirus, însă el a ieşit totuşi din casă şi a infectat un alt om, ceea ce a dus la decesul acestuia din urmă, atunci este vorba de omor calificat", spune acesta.

"Dacă el ştie că este infectat cu noul tip de coronavirus şi se comportă cu nepăsare, după cum a spus Panelo, acest lucru ar putea deveni omucidere", a adăugat liderul filipinez.

Duterte i-a ameninţat de asemenea cu pedepse cu închisoarea pe cei care participă la acţiuni în masă.

Pe 30 ianuarie 2020 a fost înregistrat primul caz de infectare cu COVID-19 în această țară. Numărul total de persoane contaminate a depăşit în 1,27 milioane, din care s-au vindecat 1,19 milioane şi au murit 21.900.

Autorităţile filipineze au aprobat în regim de urgenţă utilizarea vaccinurilor de la Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca, Janssen (Johnson&Johnson), Sputnik V, Sinovac şi Bharat Biotech.

×
Subiecte în articol: filipine Rodrigo Duterte COVID