Un chinez şi-a pierdut mâna dreptă într-un accident de muncă. Deşi colegii săi s-au grăbit să-l transporte spre spital, medicii s-au declarat depăşiţi de complexitatea chirurgicală a operaţiei de reconstrucţie a membrului amputat.
La şapte ore de la accident, bărbatul a fost internat într-un spital în care cadrele medicale puteau efectua operaţia respectivă, dar nu înainte ca rănile suferite la braţ să se vindece.
"Rănile erau grave. În afară de tăietura provocată de amputarea braţului, restul mâinii era aplatizat. A trebuit să curăţăm zona şi să tratăm plăgile înainte de a trece la reataşarea braţului", au explicat medicii.
Operaţia de recuperare a braţului a durat circa o lună de zile, timp în care mâna amputată a fost conectată la glezna pacientului pentru a beneficia de fluxul sanguin şi a nu se necroza.
În procedură normală, un braţ amputat poate fi reataşat în cel mult câteva ore, altfel operaţia nu mai poate fi efectuată din cauza necrozării ţesuturilor.
bbc.co.uk
Citește pe Antena3.ro

