x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Melania Trump spune că are lucruri mai importante la care să se gândească decât infidelitățile soțului

Melania Trump spune că are lucruri mai importante la care să se gândească decât infidelitățile soțului

12 Oct 2018   •   18:37
Melania Trump spune că are lucruri mai importante la care să se gândească decât infidelitățile soțului

Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a dat asigurări, într-un interviu difuzat vineri la postul ABC, că are "alte lucruri mai importante în cap" decât speculaţiile din jurul presupuselor infidelităţi ale soţului său, informează AFP. 

Întrebată cu privire la posibilele aventuri extraconjugale ale lui Donald Trump, ea a dat asigurări că acest lucru nu constituie un "subiect de îngrijorare". "Sunt mamă şi Primă Doamnă, am numeroase lucruri mai importante la care să mă gândesc şi pe care să le fac" 

Discreta soţie a tumultosului miliardar a păstrat până acum tăcerea asupra presupusei legături a preşedintelui cu actriţa de filme pentru adulţi Stephanie Clifford - Stormy Daniels nume de scenă - sau cu vedeta Playboy Karen McDougal. 

"Mass-mediei îi place să speculeze", a declarat fostul manechin sloven azi în vârstă de 48 de ani. "Nu este întotdeauna plăcut, însă eu ştiu ce este adevărat şi ce nu este", a spus ea. 

Presupusele aventuri ale celui de-al 45-lea preşedinte al SUA au creat, potrivit mass-media, tensiuni în cuplu. Întrebată "încă vă iubiţi soţul?", Melania Trump a răspuns cu emfază: "Da, e ok". Şi a adăugat apoi: "Există bârfe, nu este întotdeauna exact". 

Pe acelaşi ton laconic, ea a declarat că nu a vorbit niciodată cu Giuliani. Avocatul Rudy Giuliani a dat asigurări că Melania îi dă crezare soţului în faţa acuzaţiilor formulate de Stephanie Clifford, care susţine că a avut o legătură cu preşedintele în urmă cu circa zece ani. 

Melania Trump, care preferă să stea departe de politică, a acordat acest interviu ABC în marja unui turneu african, întreprins săptămâna trecută în Ghana, Malawi, Kenya şi Egipt. Postul difuzează de mai multe zile fragmente mici din acest interviu, înainte de a-l prezenta integral în seara zilei de vineri. 

În acest interviu, Melania Trump se declară de asemenea "persoana cea mai hărţuită din lume" sau "una dintre ele", potrivit unui fragment difuzat joi. În timpul turneului său african, ea a fost puternic criticată, pe reţele sociale şi în presă, pentru că a purtat o caschetă colonială.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: melania trump donald trump infidelitate