x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mesaj catre Coreea de Nord - SUA mai pot sustine un razboi, daca e nevoie

Mesaj catre Coreea de Nord - SUA mai pot sustine un razboi, daca e nevoie

de Ana Ilie    |    30 Aug 2006   •   00:00
Mesaj catre Coreea de Nord - SUA mai pot sustine un razboi, daca e nevoie

Statele Unite nu ar avea nici o problema daca ar trebui sa "duca" inca un razboi, desi sunt deja implicate pana peste cap in doua tari cu probleme, Irakul si Afganistanul, a declarat, ieri, secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld, citat de AFP. "Sunt intrebat din cand in cand daca nu cumva armata americana nu ar putea face fata inca unei probleme in lume, pentru ca este prea solicitata de desfasurarea trupelor noastre in Irak si Afganistan. Raspunsul este «Nu»", a spus cu incredere Rumsfeld, in cursul unei intalniri cu soldatii de la baza aeronavala de la Fallon, in statul estic Nevada. "Suntem capabili sa facem fata si altor probleme, acolo unde vor aparea ele", a mai spus secretarul Apararii, facand referire la tarile-problema, Iran si Coreea de Nord.

DUPA POSIBILITATI. SUA au desfasurati in Irak aproximativ 138.000 de soldati, iar in Afganistan mai mult de 20.000. Sunt detasari de lunga durata, ce forteaza la maximum capacitatile Americii, fie ele finaciare sau de logistica. In plus, americanii au inceput sa aiba probleme cu rotatia trupelor si de curand au rechemat din rezerva un numar important de soldati.

"Ar fi pacat ca celelalte tari sa inceapa sa creada ca noi nu suntem capabili sa ne aparam tara sau sa facem ceea ce este de facut doar pentru ca avem 138.000 de soldati in Irak", a detaliat Rumsfeld. "Avem o armata activa mare, avem o forta de rezerva mare si avem aliati", asa ca, sustine seful Pentagonului, "tara noastra este capabila sa isi indeplineasca responsabilitatile pe care americanii le asteapta". Desigur, "nu putem face totul si nu putem face totul in acelasi timp", crede secretarul Apararii, insa exista rezerve neexploatate: "Fortele noastre navale nu sunt sub presiune, fortele noastre aeriene nu sunt sub presiune si aceste capacitati sunt disponibile si exista". (Ana Ilie)

×
Subiecte în articol: externe