x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Metodă INCREDIBILĂ de răzbunare: Cum a reacţionat un bărbat care a fost anunţat de prietenă că îl părăseşte

Metodă INCREDIBILĂ de răzbunare: Cum a reacţionat un bărbat care a fost anunţat de prietenă că îl părăseşte

28 Ian 2013   •   11:44
Metodă INCREDIBILĂ de răzbunare: Cum a reacţionat un bărbat care a fost anunţat de prietenă că îl părăseşte
Femeia s-a gândit că relaţia de patru ani pe care o avea cu partenerul ei, cu care avea şi un copil, nu mai funcţiona, aşa că a decis să-l părăsească, însa nu se aştepta la gestul pe care acesta l-a făcut.

Faron Thompson, 29 de ani, din Orlando, Florida, a obligat-o pe iubita lui să-şi înghită inelul de logodna atunci când femeia l-a dat jos de pe deget şi i-a spus să anuleze nunta pentru că vrea să-l părăsească.

A urmat o cearta cumplită, Faron şi-a lovit iubita, iar aceasta a reuşit să fugă din casă, cu copilul în braţe. A intrat în primul supermarket, de unde a reuşit să alerteze poliţia.

Potrivit Daily Mail, în timpul anchetei, femeia, care nu a dorit să-i fie dezvăluită identitatea, a spus ca Faron Thompson a ameninţat-o că îi va incendia casa şi a încercat să o sufoce, după ce l-a anuntat că rupe logodna.

Bărbatul a fost arestat pentru agresiune şi neglijarea copilului. În timpul anchetei, în apărarea lui, Faron a spus: “Femeile se plâng tot timpul că sunt agresate, dar niciodată nu-şi acceptă responsabilitatea pentru provocarea conflictului”.



×
Subiecte în articol: razbunare reactie bărbat parasit