x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MI6 se implică în scandalul spionilor ruşi din SUA

MI6 se implică în scandalul spionilor ruşi din SUA

de Corina Andriuta    |    01 Iul 2010   •   00:00
MI6 se implică în scandalul spionilor ruşi din SUA

Serviciul britanic de informaţie, MI6, desfăşoară propria investigaţie în privinţa Annei Chapman, reţinută în SUA sub acuzaţia de spionaj în favoarea Rusiei. Scopul anchetei este de a stabili dacă Chapman nu a fost implicată în acţiuni de spionaj şi pe teritoriul britanic, scrie The Daily Telegraph.



Anna, care purta pe atunci numele de Kuschenko, a sosit la Londra în 2003. La scurt timp după sosirea la Londra, citează lenta.ru,  şi-a schimbat numele în Chapman. Şi-a justificat alegerea prin faptul că a luat numele de familie al soţului care era englez. Cu toate acestea, MI6 are dubii cum că Anna ar fi fost căsătorită cu vreun domn Chapman.

Pe teritoriul Marii Britanii, Anna a stat până în 2006. La Londra ea a lucrat în Compania NetJetsEurope, care îi aparţine lui Warren Buffet.  De asemenea ea a mai fost angajată la unul dintre departamentele băncii Barclays. În CV-ul său ea spune că la compania NetJets Europe se ocupa de închirierea şi vânzarea avioanelor de afaceri în Rusia. Cu toate astea, potrivit jurnaliştilor de la The Daily Telegraph ea avea în companie o funcţie mult mai modestă. Din anul 2006 Anna Chapman  s-a stabilit în SUA, dar vizita cu regularitate Marea Britanie. Ultima dată ea a fost la Londra în toamna anului 2009.
Angajaţii Serviciul de Informaţii sunt decişi să afle cu se se ocupa Anna în realitate în Marea Britanie şi să estimeze dacă activitatea ei a adus pagube intereselor ţării. Rezultatele acestei anchete, MI6 intenţionează să le pună şi la dispoziţia agenţilor din SUA care se ocupă de dosarul “spionilor ruşi”.
Anna Chapman nu ese singura figură din acest caz care a intrat în vizorul serviciului de informaţie britanic. După cum se ştie, o altă persoană care a fost reţinută în SUA,  Tracey Lee Ann Foley, a folosit paşaport britanic fals.


×
Subiecte în articol: externe