Istoria personală a Primei Doamne a Americii, Michelle Obama, apare în premieră, într-un serial de benzi desenate.
A ţinut prima pagină a revistei Vogue şi a altor prestigioase publicaţii de gen. Bicepşii ei fermi au dat de gândit multor femei, care au luat imediat "modelul". A ajuns un punct de referinţă în dietă, stil de viaţă şi în modă. Acum, Michelle Obama, care face deja parte din seria femeilor ieşite din comun, a ajuns eroina benzilor desenate.
O serie de benzi desenate care îi poartă numele, soţia noului preşedinte american Barack Obama, Michelle, îşi va prezenta întreaga ei viaţă, în stil realist, de când era un copil care a crescut în cartierele modeste de la periferia de sud a oraşului Chicago, până când a ajuns la Casa Albă, ca "Primă Doamnă" a Americii. Banda produsă de societatea independentă Blue Water Production va fi lansată la data de 25 aprilie. Aceasta face parte dintr-o serie intitulată "Female Force", consacrată femeilor puternice, considerate ca fiind ieşite din comun, mai ales celor din politică. "Doamna Obama este o forţă dinamică şi una dintre cele mai influente femei din lume. Influenţa sa potenţială asupra deciziilor politice face din ea un personaj fascinant, bun de ilustrat. Vrem cu adevărat să facem benzi desenate cu femei puternice şi independente, ca modele de inspiraţie", a explicat preşedintele companiei Blue Water, Darren Davis, citat de Le Figaro.
CONŢINUT-SURPRIZĂ
Dacă amănuntele tehnice, cum ar fi faptul că seria de benzi desenate va avea 22 de pagini sau că va fi ilustrată toată viaţa ei de până acum, au fost scoase la iveală, conţinutul propriu-zis al producţiei şi-a păstrat secretele. "Când am creat imaginea Primei noastre Doamne, Michelle Obama, scopul meu a fost să îi dezvălui stilul, frumuseţea şi inteligenţa", a spus tânăra desenatoare Vinnie Tartamella, care a fost cooptată în ultimul minut pentru a ilustra textele lui Neal Bailey, autorul a cinci cărţi ale seriei femeilor celebre, între care şi a celor despre Caroline Kennedy şi prinţesa Diana.
Pe coperta seriei de benzi desenate, Michelle apare în faţa Casei Albe, într-o rochie neagră cu revere albastre, fără mâneci şi cu un colier cu două şiraguri de perle albe.
Citește pe Antena3.ro