Presedintele american, George Bush, ori a mintit, ori nu a fost bine informat atunci cand a declarat ca Agentia pentru Securitate Nationala (NSA) asculta, dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, fara un mandat din partea justitiei, doar convorbirile unor persoane care aveau legatura cu reteaua terorista al-Qaeda.
Afirmatiile liderului de la Casa Alba au fost infirmate chiar de seful NSA, generalul Michael Hayden, care a recunoscut ca este posibil ca serviciile de securitate sa fi ascultat convorbirile telefonice ale anumitor persoane care nu aveau legatura cu al-Qaeda. In momentul in care devenea evident ca persoanele supravegheate nu aveau legaturi cu terorismul, practica ascultarii telefoanelor era imediat stopata, a mai spus generalul Hayden, care a refuzat sa spuna cate persoane au fost tinute sub observatie. Nu este prima "minciunica" insa cu care a fost prins Bush. Senatorul democrat John Rockefeller, numarul doi in ierarhia Comisiei de Informatii, a declarat ca, in 2003, a comunicat Casei Albe ingrijorarea provocata de faptul ca presedintele a autorizat ascultarea unor convorbiri telefonice, fara mandat. Rockefeller a marturisit ca a aflat despre acest program abia la data de 17 iulie 2003, la aproape doi ani de la declansarea acestuia, in pofida faptului ca Bush afirmase in mai multe randuri ca membrii Congresului au fost in permanenta informati despre aceasta practica. SUBCONSTIENTUL. Cand nu minte, Bush se incurca. In timpul unei conferinte de presa, presedintele l-a confundat pe Saddam Hussein cu Osama ben Laden. Bush era ocupat tot cu justificarea deciziei de a monitoriza convorbiri telefonice fara mandat. "La sfarsitul anilor â90, guvernul nostru il urmarea pe Osama ben Laden, deoarece se folosea de un anumit tip de telefon", a spus presedintele, amintind ca presa a relatat atunci aceasta chestiune pe larg. "Si ce s-a intamplat? Saddam... ", a spus Bush inainte de a relua: "Osama ben Laden si-a schimbat comportamentul".Citește pe Antena3.ro