x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministerul turc de Externe îl cheamă pentru proteste pe ambasadorul SUA

Ministerul turc de Externe îl cheamă pentru proteste pe ambasadorul SUA

13 Dec 2019   •   21:10
Ministerul turc de Externe îl cheamă pentru proteste pe ambasadorul SUA

Turcia l-a convocat vineri pe ambasadorul american pentru a protesta împotriva adoptării de către Congresul SUA a unei rezoluţii care recunoaşte drept genocid masacrarea a sute de mii de armeni de către otomani, în urmă cu un secol, ceea ce Ankara respinge, relatează AFP.

„Ambasadorul Statelor Unite a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu decizia luată de Senatul american pe tema evenimentelor din 1915”, expresie prin care Ankara desemnează masacrele, a declarat o sursă diplomatică turcă.

La două luni după Camera Reprezentanţilor, Senatul a adoptat joi în unanimitate o rezoluţie pentru „a comemora genocidul armean recunoscându-l oficial”.

Turcia a denunţat cu vehemenţă acest vot, preşedinţia turcă estimând că „pune în pericol viitorul relaţiilor” între Ankara şi Washington, doi aliaţi în cadrul NATO cu relaţii tensionate.

Deşi aceste rezoluţii nu sunt constrângătoare, congresmenii americani îi cer acum preşedintelui Donald Trump să valideze acest pas.

Un purtător de cuvânt al ambasadei americane la Ankara a dat asigurări vineri, într-o declaraţie pentru France Presse, că, în pofida votului din Senat, „poziţia administraţiei nu s-a schimbat”, trimiţând către un comunicat publicat în luna aprilie de Casa Albă.

În acest comunicat, aceasta comemorează victimele „uneia dintre cele mai grave atrocităţi în masă a secolului al XX-lea”, dar nu utilizează termenul „genocid”.

Numeroşi istorici califică masacrele sistematice asupra armenilor din timpul Primul Război Mondial de către trupele Imperiului Otoman drept genocid, recunoscut de guvernele sau parlamentele din circa 30 de state, printre care SUA, Franţa şi Germania.

Estimările privind numărul de morţi variază între 600.000 şi 1,5 milioane.

Termenul de genocid este totuşi respins de Turcia, fondată ca stat modern în 1920, care recunoaşte masacre şi evocă un război civil, dublat de o foamete, în care 300.000 până la 500.000 de armeni şi tot atâţia turci au murit.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: turcia genocid armean