x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mircea Geoană: NATO nu mai are nicio restricţie pentru a se dota cu o postură robustă pe flancul estic

Mircea Geoană: NATO nu mai are nicio restricţie pentru a se dota cu o postură robustă pe flancul estic

30 Mai 2022   •   10:23
Mircea Geoană: NATO nu mai are nicio restricţie pentru a se dota cu o postură robustă pe flancul estic

NATO poate desfășura forțe militare în țările din Europa de Est, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina, susține secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, scrie AFP.

Alianța Nord-Atlantică nu mai trebuie să respecte Actul fondator privind relaţiile dintre NATO şi Rusia, încheiat în urmă cu 25 de ani, și care stipula "prevenirea oricărei concentrări de forţe convenţionale", în special în Europa Centrală şi de Est.

Mircea Geoană a explicat că Rusia a "invalidat conţinutul acestui Act fondator" prin invazia în Ucraina și ruperea legăturilor cu NATO, astfel că documentul  "pur şi simplu nu mai funcţionează, din cauza Rusiei"

"Rusia s-a angajat atunci să nu agreseze vecinii, ceea ce fac acum, şi să poarte consultări regulate cu NATO, ceea ce nu fac", a precizat oficialul.

Prin urmare, Alianța nu mai are "nicio restricţie pentru a se dota cu o postură robustă pe flancul estic".

Totodată, NATO a desfășurat grupuri tactice multinaționale în țările baltice și Polonia în 2017 cu scopul de a descuraja Rusia și a trimis tehnică de luptă și militari după invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022.

În acest context, statele baltice vor creșterea prezenței NATO și vor brigăzi, în locul grupurilor tactice. În acest sens, va avea loc o reuniunea NATO în luna iunie.

 

×
Subiecte în articol: nato mircea geoana flancul estic Rusia