x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mircea Geoană: Nu vedem nicio amenințare militară imediată din partea Rusiei la adresa Suediei și Finlandei

Mircea Geoană: Nu vedem nicio amenințare militară imediată din partea Rusiei la adresa Suediei și Finlandei

10 Iun 2022   •   15:27
Mircea Geoană: Nu vedem nicio amenințare militară imediată din partea Rusiei la adresa Suediei și Finlandei

Nu există nicio amenințare militară imediată din partea Rusiei la adresa Suediei și Finlandei iar acestea vor adera la NATO, în pofida obiecțiilor Turciei, spune aecretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană.

„Suntem încrezători că Suedia și Finlanda ni se vor alătura. Aliații au anumite preocupări. Iar Turcia are unele îngrijorări, care sunt legitime atunci când este vorba de teroriști ", a spus acesta, la Summitul pentru democrație de la Copenhaga.

Întrebat despre garanțiile de securitate oferite Suediei și Finlandei în perioada precedentă aderării, Mircea Geoană a declarat că nu există niciun risc real pentru aceste țări din partea Rusiei.

„Nu vedem semne din partea Rusiei că ar avea capacitățile sau intenția, în acest moment, de a fi agresivă din punct de vedere militar împotriva acelor două țări aspirante. Putem trata această perioadă cu prudență într-un mod proactiv, dar nu vedem riscuri reale din punct de vedere militar tradițional pentru Finlanda și Suedia", a spus el.

Finlanda a anunțat că vrea să modifice legislația privind frontierele, cu scopul de a permite construirea de bariere la granița sa estică cu Rusia, într-o mișcare de consolidare a pregătirii împotriva eventualelor amenințări.

Cele două țări scandinave au depus cereri oficiale, luna trecută de aderare la Alianța Nord-Atlantică, după invadarea Ucrainei de către Rusia. Însă Turcia, al doilea stat ca importanță din NATO, se opune pe motiv că acestea adăpostesc militanți kurzi și alte grupuri pe care le consideră teroriste. Suedia și Finlanda au condamnat terorismul și s-au arătat deschise la dialog.

×
Subiecte în articol: nato suedia finlanda turcia mircea geoana