x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Misiunea de pace în Siria a fost „o farsă”

Misiunea de pace în Siria a fost „o farsă”

de Sînziana Stancu    |    11 Ian 2012   •   21:00
Misiunea de pace în Siria a fost „o farsă”

Fost membru al misiunii de observare a Ligii Arabe in Siria, Anwar Malek a declarat postului de televi­ziune Al Jazeera ca el a preferat sa demisioneze dupa ce a fost martor ocular, in aceasta tara, al unor crime de razboi, relateaza BBC online.
El a povestit ca Guvernul sirian 'a fabricat' cea mai mare parte dintre dovezile despre situatia din Siria, pe care observatorii Ligii urmau sa le vada, astfel incat acestia sa isi faca o alta parere, favorabila regimului de la Damasc, decat cea reala si astfel sa opreasca aceasta misiune.

Observatorii Ligii Arabe fusesera insarcinati cu verificarea aplicarii planului de pace. Marti insa, Consi­liul de Securitate a fost informat ca aproximativ 400 de persoane au fost ucise de fortele guvernamentale in Siria, chiar sub nasul observatorilor Ligii. Reprezentantul permanent al Statelor Unite la ONU, Susan Rice, a declarat ca aceasta cifra demonstreaza faptul ca Guvernul de la Damasc a ucis si mai multi protestatari in timpul acestei misiuni, in loc sa se foloseasca de ocazie ca sa puna capat violentelor. Potrivit celui mai recent bilant al ONU, peste 5.000 de civili sirieni au fost ucisi de catre fortele de securitate siriene de la izbucnirea revoltelor populare impotriva regimului presedintelui Bashar al-Assad, in martie 2011. La randul sau, Guvernul sirian a declarat ca aproximativ 2.000 de soldati au murit in lupta cu 'bandele teroriste inarmate', ce urmaresc sa rastoarne regimul.

Pe de alta parte, secretarul ge­neral al Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, declara saptamana trecuta ca misiunea are nevoie de mai mult timp pentru a-si indeplini scopul, pre­cizand ca armata siriana si-ar fi indeplinit una dintre promisiuni, retragandu-si armamentul greu din orase si din alte localitati mai mici, conform planului de pace stabilit cu Liga.

Guvernul de la Damasc nu se lasa
'Darea de seama' a lui Al-Arabi este insa contrazisa de Malek, care a explicat televiziunii Al Jazeera ca, din contra, prin acceptarea misiunii Ligii, in decembrie, anul trecut, Guvernul sirian 'a castigat suficient timp pentru a-si pune in aplicare planurile sale', de reprimare a manifestantilor. 'Ceea ce am vazut eu a fost un dezastru umanitar. Regimul sirian a comis nu o crima de razboi, ci o serie de asemenea crime impotriva populatiei sale. Lunetistii erau peste tot si trageau in civili. Oamenii erau rapiti, prizonierii torturati si nimeni nu a fost eliberat. Unii membri ai echipei noastre au preferat sa pastreze bunele relatii cu regimul de la Damasc si au declarat ca nu au exis­tat lunetisti', a dezvaluit Malek.

Cocluzia lui este ca 'misiunea a fost o farsa' si ca 'regimul de la Damasc a orchestrat si a fabricat cele mai multe dovezi ce ni s-au prezentat, cu scopul de a opri Liga Araba sa ia masuri impotriva lui'.

Spusele lui Malek par sa fie confirmate de o aparitie-surpriza, ieri, a presedintelui Assad in mijlocul unui mars de mii de sustinatori ai sai, la Damasc. Despre marsul-surpriza de ieri, Assad a spus ca vrea sa-si arate astfel 'dragostea' sa fata de poporul sirian.

×
Subiecte în articol: externe