x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Misterul genţii diplomat cu care Kerry a venit la Moscova

Misterul genţii diplomat cu care Kerry a venit la Moscova

25 Mar 2016   •   08:42
Misterul genţii diplomat cu care Kerry a venit la Moscova
Sursa foto: kremlin.ru

Secretarul de stat american John Kerry şi-a încheiat joi seara vizita de două zile la Moscova, axată pe situaţia din Siria şi Ucraina, dar misterul genţii diplomat cu care a venit în capitala rusă a rămas nedescifrat, comentează vineri RIA Novosti.

Ce este "atât de preţios în geanta dumneavoastră? Bani pentru o mai bună negociere cu noi"? - a întrebat în glumă preşedintele rus Vladimir Putin în debutul întâlnirii de la Kremlin cu secretarul de stat american.

Şeful statului rus i-a spus înaltei oficialităţi americane - pe un ton pe jumătate serios, pe jumătate amuzat - că a fost un pic dezamăgit văzând că el "coboară din avion ducându-şi singur geanta".

În timpul pauzei pentru traducere, John Kerry l-a privit oarecum intrigat. "Pe de o parte, este o atitudine foarte democratică, dar, pe de alta, mi-am spus: probabil situaţia în SUA nu este atât de bună dacă nu mai există nimeni pentru a-l ajuta pe secretarul de stat să-şi ducă valiza", a continuat el în faţa camerelor de televiziune. "Totuşi economia dumneavoastră merge bine, nu mai are încetiniri. Deci mi-am spus: există desigur ceva preţios în această valiză, ceva ce nu puteţi încredinţa altcuiva", a adăugat Putin, înainte de a conchide "Aţi adus desigur bani pentru o mai bună negociere cu noi", provocând râsetele asistenţei.

Kerry nu a lăsat gluma fără răspuns. "Când vom avea posibilitatea de a vorbi faţă în faţă, vă voi arăta ce este în geanta mea", a asigurat el. "Aceasta vă va surprinde. Va fi o bună surpriză", a mai asigurat secretarul de stat american cu zâmbetul pe buze. După discuţii, John Kerry a fost întrebat de ziariştii ruşi ce se afla totuşi în servieta despre care a făcut glume Putin: "Este un secret care va rămâne între mine şi preşedintele rus", a asigurat el, schiţând un surâs.

Putin l-a primit joi seara pe Kerry la Kremlin pentru o întâlnire consacrată conflictului sirian şi destinată în special să apropie poziţiile celor două ţări divizate în problema legată de soarta preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Putin şi Kerry au discutat de asemenea şi despre criza ucraineană.

×
Subiecte în articol: John Kerry