x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mitch McConnell se retrage după un mandat record în fruntea republicanilor din Senatul SUA: Tatăl Timp rămâne neînvins

Mitch McConnell se retrage după un mandat record în fruntea republicanilor din Senatul SUA: Tatăl Timp rămâne neînvins

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2024   •   23:00
Mitch McConnell se retrage după un mandat record în fruntea republicanilor din Senatul SUA: Tatăl Timp rămâne neînvins
Sursa foto: Hepta

Liderul republicanilor din Senatul american, Mitch McConnell, a declarat, miercuri, că se va retrage în 2024 din acest rol, punând capăt unui mandat record și cedând astfel ”mai multă influență” lui Donald Trump și adepților liniei dure care au ajuns să definească partidul, notează Reuters.

"Am împlinit 82 de ani săptămâna trecută. Sfârșitul contribuțiilor mele e mai aproape decât aș prefera", a declarat McConnell în plenul Senatului. "Tatăl Timp rămâne neînvins. Este timpul pentru următoarea generație de lideri".

Mandatul său de aproape 17 ani ca lider de partid în Senat este cel mai lung din istorie.

McConnell a declarat că nu va candida pentru funcția de lider republican al Senatului la alegerile din noiembrie, ceea ce înseamnă că își va încheia mandatul de lider atunci când se va reuni un nou Congres, în ianuarie.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Mitch McConnell