În timp ce majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est au depăşit punctul critic al crizei economice mondiale, Republica Moldova se scufundă într-o criză fără precendent. Din considerente electorale, guvernarea comunistă care a eşuat în alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie a întreprins, pe ultima sută de metri, măsuri menite să prăbuşească iremediabil baza economiei naţionale. Scopul: compromiterea forţelor democrate.
Economiştii din cele patru partide componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană care se pregăteşte să preia puterea de la comunişti în Republica Moldova s-au întrunit pentru o revizie prealabilă a principalilor indicatori economici. Ceea ce au descoperit i-a şocat. "Paradisul financiar" promis de liderul comunist Vladimir Voronin în campania electorală s-a dovedit a fi o bombă cu ceas care va exploda în cel mult două luni, făcând imposibilă achitarea pensiilor şi salariilor. "Pe parcursul lunilor iunie, iulie, şi probabil în luna august, neavând acumulări suficiente la Bugetul de stat, în sistemul bancar a fost coborât nivelul rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale, a fost coborât şi nivelul ratei de refinanţare a Băncii Naţionale. Toate aceste lichidităţi care trebuiau să fie îndreptate spre creditarea sectorului real al economiei, pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru menţinerea activităţii economice a întreprinderilor - toate acestea au fost acumulate la Bugetul de stat prin emisii de hârtii de valoare de stat... în medie câte 300 de milioane de lei moldoveneşti în fiecare lună. Ştiţi ce înseamnă aceasta? Este o bombă! Un fel de piramidă..., nişte scheme şi eu sunt sigur că ele s-au făcut la comandă politică", a declarat liderul PD, Marian Lupu.
Mai mult, agenţii economici au fost somaţi tacit de către autorităţi să-şi plătească impozitele în avans cu jumătate de an. Asta, potrivit liderului PLDM, Vlad Filat, "pentru a demonstra că Guvernul comunist face faţă crizei": "Până la sfârşitul acestui an, Republica Moldova se va confrunta cu deficit bugetar în mărime de jumătate de miliard de dolari. Această situaţie se va răsfrâge foarte negativ asupra achitării salariilor şi pensiilor", a precizat Filat.
Cei patru lideri politici necomunişti s-au întâlnit recent cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional, precum şi cu mai mulţi ambasadori acreditaţi la Chişinău. În legătură cu aceasta, Vlad Filat a dat asigurări că "FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană sunt dispuse să ajute Republica Moldova".
Pe fundalul acestei "moşteniri" economice sinistre, dar şi ca să evite alegerile parlamentare anticipate în 2010, comuniştii ar putea vota în favoarea unui candidat la Preşedinţie propus de Alianţa pentru Integrare Europeană. Comuniştii au obţinut la 29 iulie ultimul scor electoral care contează. Eventuale alegeri parlamentare anticipate în 2010 ar însemna pentru PCRM minus cel puţin 20 de mandate faţă 48 câte are în prezent.
Legislaţia în vigoare şi noua configuraţie politică din Parlament le permite liberal-democraţilor să scoată Compania publică de televiziune şi radio de sub influenţa comuniştilor. (Conform legislaţiei, preşedintele acestei companii este ales de către Parlament cu o majoritate simplă). Mai mult, numărul de mandate pe care îl are (53 de mandate) îi permite Alianţei pentru Integrare Europeană să formeze Guvernul, să schimbe procurorul general şi directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate. În acest caz, în foarte scurt timp adevărul despre evenimentele din 7 aprilie va ieşi la suprafaţă, iar deţinerea controlului asupra Executivului le va permite necomuniştilor să descopere delapidările de fonduri comise de comunişti în cei 8 ani de guvernare. Toate acestea bine mediatizate plus pierderea controlului asupra mass-media va complica foarte mult situaţia PCRM în cazul unor eventuale alegeri parlamentare anticipate în 2010.
Liderii PLDM, PL, PD şi AMN se vor întâlni miercuri din nou pentru a discuta principalele teze care vor sta la baza programului de guvernare. "Va fi un document serios care nu va arăta doar tendinţele şi scopurile noastre, dar va fi o foaie de parcurs pentru viitorul Guvern şi o măsurătoare a performanţelor coaliţiei", a declarat liderul PLDM, Vlad Filat. El a spus că în coaliţie "situaţia s-a detensionat, iar discuţiile decurg într-o atmosferă lucrativă".