Echipele de salvare cautau ieri cu infrigurare eventualii supravietuitori ai unui tragic accident feroviar care a facut cel putin 46 de morti, dintre care cinci copii, si cel putin 198 de raniti, in Muntenegru.
Unul dintre cele mai grave accidente feroviare din Muntenegru a avut loc luni, in jurul orei locale 17:00, la Bioce, aproape de Capitala Podgorica. Cel putin 46 de persoane si-au pierdut viata, si alte cel putin 198 au fost ranite. Printre acestea, cel putin 90 de copii. EROARE UMANA. Potrivit primelor informatii, garnitura in care se aflau 300 de pasageri a deraiat intr-o zona muntoasa din apropiere de raul Morarca, si mai multe vagoane au cazut intr-o rapa, la o adancime de 30 de metri. "Trenul a accelerat la iesirea din tunel, chiar deasupra raului Moraca, si apoi totul s-a intunecat", a declarat unul dintre ranitii salvati. Conductorul trenului, ranit si el, a dat explicatii cu privire la circumstantele in care s-a produs accidentul, iar responsabilii companiei feroviare muntenegrene au tras concluzia ca personalul trenului "nu a respectat procedurile". Un purtator de cuvant al Guvernului, Olivera Djukanovici, a precizat ca una dintre pistele analizate pentru a stabili cauzele accidentului este cea a unei defectiuni a sistemului de franare. ZECI DE COPII. Imediat dupa accident, spitalele din Podgorica au inceput sa primeasca zeci de raniti. Directorul unui spital din Capitala, Miodrag Djoruvici, a anuntat ca cel putin cinci copii au murit in accident. "La spitalul pentru copii au fost adusi 90 de pacienti, dintre care 34 sunt inca spitalizati. Sase au suferit interventii chirurgicale", a spus Djoruvici. Numarul mare al copiilor se explica prin faptul ca acestia se intorceau in grup acasa, dupa o vacanta la munte, in nordul tarii. Aproape 2.000 de persoane au donat sange in cursul noptii de luni spre marti, iar locurile de cazare din oras au fost ocupate de supravietuitori si de rudele victimelor, potrivit AFP. Sute de persoane s-au strans in fata spitalelor, asteptand vesti de la rudele lor, in timp ce ambulantele continuau ieri sa aduca raniti.Citește pe Antena3.ro
DEMISIE
|
La locul tragediei s-au deplasat presedintele muntenegrean, Filip Vujanovici, si premierul Milo Djukanovici. "Toate echipele de salvare sunt mobilizate si vom face tot ceea ce vom putea pentru a salva cat mai multe vieti", a spus Vujanovici. In schimb, un alt responsabil din Guvern, ministrul Transporturilor, Andrija Lompar, si-a prezentat demisia luni seara, in cursul unei sedinte extraordinare. El a declarat ca acest accident, de o amploare fara precedent, i-a "marcat cariera" si a precizat ca decizia de a demisiona este personala. Tot luni seara, Guvernul a decretat trei zile de doliu pentru victimele accidentului feroviar. Tarile vecine, fostele republici iugoslave, au sarit imediat in ajutorul autoritatilor muntenegrene. Serbia, Macedonia, Bosnia si Croatia s-au oferit sa dea o mana de ajutor. Sarbii au trimis deja un transport de 200 de unitati de sange pentru transfuzii.
|